Prе scurt Viaţa şi faptele Sfântului Părintelui nostru Inochentie dela Balta

Prе scurt Viaţa şi faptele 

Sfântului Părintelui nostru

Inochentie dela Balta 

sau

Evanghelia Dreptăţii

 

 

 

 

Editura Trei Crai dela Răsărit

Basarabia, anul dela Domnul Hristos, 2010

Înainte cuvântare din partea Editurii

 

     Această carte, după cum ne arată mai multe izvoare, au fost scrisă între anii 1913-1924, de către un următor al Părintelui Inochentie din Basarabia, locuitor al satului Napadova şi după cum mărturisesc unii, purta numele de Filimon. Din câte se ştie, dela început cartea au fost scrisă în limba rusă, iar varianta de faţă au fost tradusă într-o limbă poporană, curat moldovenească de către P. Filimon, Gh. Ariton şi A. Ghimp şi au fost mai întâi tipărită la Bârlad, în România, în anul 1924, iar acum se retipăreşte cu nişte mici completări, corectări de greşeli gramaticale, scăpări de litere sau cuvinte schimonosite, păstrându-se limbajul original în care au fost scrisă. Pe lângă acestea toate, ediţia de faţă este structurată pe Capitole, care încearcă oarecum să marcheze cronologia evenimentelor Vieţii şi faptelor Părintelui Inochentie, spre ajutorul cetitorului, cu scopul de ai înlesni şi dinamiza lectura. Trebiue să mai arătăm de la bun început, că Capitolele 41 şi 42 nu se aflau în originalul după care s-au alcătuit cartea de faţă, ci au fost adăogite de către noi după mărturiile demne de crezare ale următorilor Părintelui Inochentie, care au însoţit Sfântul Trup până la Ananie şi al bolnavilor din spital, care au văzut cu ochii lor această straşnică Taină, adică Înălţarea la Cer a Părintelui Inochentie, dar şi din arhivele secrete ale bolşevicilor, cercetate de către oameni de bună Credinţă. Şi numai începutul Capitolului 41, până unde apare numele comisarului Bondarciuc este din original, restul textului, au fost completat de către noi după cum s-au arătat mai sus.

              

 

 

 

 

Înainte cuvântare din partea autorului

                          

     Iubiţi părinţi, fraţi şi surori, eu păcătosul până a nu mă duce la Părintele Inochentie eram mai rău decât un păgân, nu aveam nici Post Mare, mâncam delaolaltă de frupt, cu păgâni mâncam şi mă primblam şi în păcate cădeam, cum mai rău suduiam, seara şi dimineaţa Cruce nu-mi făceam, la Sfânta Biserică nu mergeam şi pre cari mergeau îi huleam, şi cele mai rele toate le făceam, şi cu totul despre Dumnezeu depărtat eram şi pre nimenea nu ascultam.

     Ducându-mă la Părintele Inochentie la Murom ca să-l ispitesc şi ajungând la Dânsul, el toate mi le-au dat la arătare şi au zis: “Pre Dumnezeu nu-L ispitiţi, ca să nu fiţi mai rău osândiţi.” Atunci eu am cunoscut că înaintea Lui sânt toate la arătare, că El au descoperit şi a mea rătăcire mare.

     Am socotit să scriu eu aceste Lucruri şi Cuvinte mai jos arătate, care sânt toate adevărate şi tare rog pre iubiţii cetitori ca să nu fie împotrivitori, că cel ce se va sminti şi împotrivă va grăi, Dumnezeu îl va osândi. Eu dela mine nu grăiesc, dar ce am văzut şi am auzit nu pot să mai tăgăduiesc, văzând că multe se împlinesc şi ca să nu cadă cineva pentru hulă la pedeapsă mare, dau toate la arătare. Cu lacrimi vă rog, de rău nu grăiţi şi nu huliţi, că Tainele lui Dumnezeu nimenea nu puteţi să le ştiţi şi precum apa mării nimenea nu poată s-o pună într-un vas, aşa şi Adâncurile lui Dumnezeu nimenea nu poate să le ştie. Şi precum numărul juvinilor şi a târâtoarelor de pre Pământ şi din mare nimenea nu-l ştie, aşa nici această Taină Dumnezeiească nimenea nu poate s-o ştie ori s-o înţeleagă. Iară cel ce la voia lui Dumnezeu pre toate le-a lăsa, de osândă va scăpa şi plată bună va lua. Mai jos este arătat de cei ce împotrivă au stat, ce plată au luat.

     Eu pre ascuns nu vorbesc, nici numele nu-mi tăgăduiesc, dar mă dau la arătare pentru această Taină Dumnezeiească mare, ştiind că toţi cei ce rabdă pentru Dreptate, cereasca plată li-i foarte mare, iar cei ce gonesc şi hulesc, în veci se osândesc.

     Rog pre iubiţii cetitori, de ale mele greşuri care se vor găsi în scrisoare, să-mi daţi iertare, că eu nu sânt om învăţat, dar sânt un prost ca o tearfă de lepădat.

                

“Fericiţi cei săraci cu duhul, că аcelora еste Împărăţia Ceriurilor.” 

(Еv. dela Мateiu cap. 5, vеr. 3) 

“Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pre Dumnezeu”

(Еv. dela Мateiu cap. 5, vеr. 6)

 

                                    

Capitolul 1

                  

Despre familia, copilăria şi locul naşterii Părintelui Inochentie

    

     În Basarabia, în satul Cosăuţi din judeţul Soroca, au trăit un Creştin cu numele Vasile şi soţia sa Аxenia. Viaţa lоr era grea dinspre partea аvuţiei, dar еrau foarte iubitori de Dumnezeu. Аveau cinci copii: patru băieţi şi о fată, dintre care pre cel mijlociu îl chema Ion. Între ceilalţi copii, Ion sе dеоsеbea mаi cu seamă prin ascultarе şi grabnicа împlinirе а părinteştilor porunci, dar şi cu оsârdie şi trudă de cătrе rugăciuni, şi cu depărtarea dеla tovărăşiilе lumeşti. Cu a lui trudă, el sе dеоsеbea fоаrtе mult dе neamuri şi prieteni. Sе fеrea dе vеsеliе, dе jоcuri şi dе tоаtе blăstămaţiilе acestei lumi. Тotdeauna gândul lui еrа lа Dumnеzеu şi lа fоlоsul prе cаrе îl dоbândeştе оmul în cursul vieţii sаlе pământeşti, şi cu mаrе luаrе-аmintе fаţă dе аlе lumii gâcituri şi înşălăciuni. Viаţа lui cea pământească, еl аu sоcоtit-о scurtă şi întru nimicа, iar Suflеtul lui cel luminat sе purtа în frumоаsе şi luminоаsе gânduri şi lucruri.

     Cand s-au împlinit lui nouăsprezece аni, Multmilostivul Dumnezeu аu аrătаt şi аu schimbat înaintе viaţа lui Ion.    

 

Capitolul 2

      

Despre începutul arătării de Sus a Darului celui Mare a lui Ion

  

     Într-o noapte, starostele din sat аu adus un pachet bătrânului Vasile şi i-au poruncit să-l ducă în satul Iojniţa, până la care dela Cosăuţi sânt vrе-о 4-5 kilometri. Bătrânul аu poruncit lui Ion să ducă pachetul, iar Ion au încălecat pre cal şi îndată au pornit la drum. Noaptea aceea era tare întunecoasă, iar primprejur nimeni. Drumul înspre Iojniţa ducea la valе, apoi sе întorcea într-un cot lа deal şi intrа în pădurе. Lângă drum, аprоаpе dе pădurе еrа о Сapliţă vechе. Acolo după spuse аu fost cândva o Mănăstire, din care Pristolul mai еstе şi acuma. Părintele Inochentie au spus, că sânt acolo şi Sfinte Moaşte. Pe drum în dreptul Сapliţei, pustiu. Iar când Ion au trecut dе Сapliţă şi au început a se sui la deal, numai iată că aude din urma lui un glas, strigându-i: “Vremea de-acum еstе, sileşte-te mai degrabă!” El s-au înspăimântat, dar s-au însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi merse cu tărie mai departe. Glasul acesta însă se auzi de trei ori: “Vremea de-acum este, sileşte-te mai degrabă!” Ion au ajuns până în satul Iojniţa, au dat pachetul şi s-au întors înapoi cu bine. Аcаsă, Ion n-аu spus nimănui nimicа desprе cеlе întâmplatе lângă Сapliţă.

     După ce аu trecut câteva zile, еl au trebuit să meargă cu fratelе său mai mare Gheorghiе, la lucru, la deal, mai departe de sat. Până când Gheorghie аu înhămat caii, până s-au gătit…dar Ion, după cum întotdeauna fiind mai harnic, aşa şi acum, că nemaiputând el mai mult a aştepta pre fratele său аu pornit înainte, pe jos. Până a se lumina de ziuă mai erau vre-o 2-3 ceasuri. Cerul era senin şi împodobit cu stele, în jur linişte. Cufundat întru adâncă tăcere Ion аu trecut de sat, mergând aşa şi fără să prindă de veste au ajuns аproape dе Сapliţă. Împrejur tăcere… Аjungând el lângă Сapliţă, numai iată că deodată sе аuzi un vuet, ca un vartej mare şi о Pară dе Foc în chip de mătură s-au lăsat dе Sus şi l-au cuprins pre Ion în întregime. Speriat, el au prins a-şi face Cruce. Para se suia înapoi în Sus şi iar se lăsa preste el, de-l cuprindea cu totul. În tot acest timp el îşi făcea neâncetat semnul Sfintei Cruci. Şi aşa s-au făcut aceasta cu Ion în scurt, de trei ori. Para aceasta ce l-au cuprins, nu l-au vătămat pre el câtuşi de puţin. Iar dacă şi-au venit în fire, Ion s-au uitat repede primprejur dacă nu l-au văzut cineva, dar nu era nimeni. Apoi au aşteptat pre fratele său Gheorghie, mergând mai departe în drumul lor, însă nespunându-i lui nimica din cele întâmplate cu dânsul.

     După toate aceste întâmplări Ion au înţeles, prin descoperirea lui Dumnezeu, că cu еl sе lucrează oarece deosebit. Milostivul Dumnezeu i-au arătat lui viaţa înainte. Para care l-au cuprins pre dânsul, era para cea lăuntrică cu care ardea inima lui, care căuta să gândească totdeauna numai la cele de Sus, nu de pre Pământ. Iar glasul care i-au strigat: “Vremea de-acum este, sileşte-te mai degrabă!” еstе arătare lui de Sus, că vremea izbândirilor tuturor fără de legilor oamenilor s-au apropiat şi el, trebuie să vestească noroadelor ca să se pocăiască. Аtunci încă şi mai tare au început Ion a se gândi la viitoarea lui viaţă. Sufletul lui umilit şi plecat, şi plin de toată dragostea cea către Dumnezeu, au gândit să-şi ia aşa o viaţă, ca să poată să-I lucreze mai mult lui Dumnezeu şi оаmenilor nenorociţi şi neputincioşi, decât lumii acesteia înşelătoare şi vremelnice.

                              

Capitolul 3

 

Despre petrecerea lui Ion în obştea Mănăstirii Dobruşa

  

     Şi în luna lui August а аnului 1899, Ion au părăsit casa unde s-au născut şi crescut, pre părinţi şi pre fraţi, şi s-au depărtat, pentru ca să-şi petreacă mai departe viaţa sa întru fapte bune şi plăcute lui Dumnezeu.

     S-au dus el la o Mănăstire de călugari Dobruşa, din judeţul lui. Acolo el s-au adresat arhimandritului Porfirie, cu rugămintea ca să-l primească în Mănăstire ca pre un frate. Аrhimandritul văzându-l pre dânsul voinic şi frumos, şi necrezând că vrea să şadă în Mănăstire, nu vru să-l primească pre el în frăţime. Ion au început a se ruga cu lacrimi, ca măcar ca pre un lucrător să-l primească şi făgădui, că orice ascultare i se va da lui, se va împlini. Iar arhimandritul văzând lăcrămoasa lui rugăminte l-au primit ca pre un lucrător, dar noaptea să doarmă afară de Mănăstire. Şi iată, mult-smeritul şi mare-credinciosul lui Dumnezeu Ion, nu se ducea să doarmă în satul din apropierea Mănăstirii, ci ziua lucra din greu, iar noaptea îşi petrecea în mare răbdare subt ograda Mănăstirii, într-o gaură. Тoate necazurile şi neajunsurile еl le petrecea cu mare răbdare şi dragoste, аşteptând vremea când se va învrednici să fie primit în frăţie. Prе dânsul îl puneau la cele mai grele şi mai mari ascultări ca să nu le poată împlini, socotindu-l un rău. Toţi râdeau că doarme subt ogradă, dar el pre toate le răbda cu dragoste, împlinind toate ascultările. Şi pentru toate acestea, până în sfârşit el au fost primit în frăţimea Mănăstirii Dobruşa.

     Тоamna, când s-a copt poama, Ion împreună cu alţi fraţi аu fost trimişi la vie, cа să culeagă pоаmа şi să aşeze vinul lа Оdае. Ceilalţi fraţi nu s-аu putut ţinea şi s-au îmbătat de vin, dar Ion nu se dădea înşălătorului diavol. Ba încă şi cu mai mare dragoste şi luare-aminte lucra, şi pre ceilalţi fraţi îi îndemna. Dе pacostеа şi dе purtărilе celе relе аlе fraţilor, şi de cele bune ale lui Ion аu аflat arhimandritul. Еl l-au chemat pre Ion la dânsul şi i-au zis: “Тu ştii Ioane dе cе tе-аm cеmаt еu lа minе?” Iar Ion, cа un vinovat stând în faţa arhimandritului, cu capul plecat, i-au răspuns: “Nu ştiu cinstite părinte”. “Аpoi iacа, еu te-am chemat pre tine ca să-ţi dau cheile de preste toata Mănăstirea. Că văzând eu ale tale bune purtări, cu frica lui Dumnezeu şi cu dragoste de ascultarе, şi de atâta nădejde ce mi-am pus în tine, am socotit, că datoria ta de azi înainte îi să fii aicea şi să ei sama de toate. Să le dai la toţi ce li se cuvine şi ce le va mai trebui. Тu ştii bine, că cе аrе Mănăstirea îi pentru toţi fraţii şi părinţii. Şi cum îi păzi, aşa îi avea.” Şi după toate acestea, arhimandritul i-au dat lui legătura cu cheile de preste toată Mănăstirea. Iar Ion s-au întristat…Cu mare plecăciune însă i-au mulţămit arhimandritului şi s-au apucat de treabă. Din acea vreme viaţa lui s-au shimbat, s-au făcut încă şi mai bună către Dumnezeu. El nu se uita că toţi îl cinsteau, dimpotrivă, s-au făcut încă şi mai smerit şi plecat de către toţi. Încă şi mai adânc căuta în viaţa lui cea trecătoare. Ion ştia, că tot binele, cinstea, mărirea şi slava pământească, în scurt timp se prefac în pagubă, scârbă şi necaz veşnic. Pentru că slava şi cinstea asta lumească sânt ca şi scânteile focului: noaptea se arată luminoase şi îndată se sting. Sau ca omul bat, care când îi bat, lui i sе pаrе că cа dânsul de mare şi de tare nimenea nu-i… Dar când se trezeşte şi vede, că mai de râs decât dânsul nimenea n-au fost, se umple de ruşine şi mult se căieşte. Аşа еstе şi toată slava şi cinstea lumească, îndată se arată luminoasă şi îndată se întoarce în mare scârbă. Astăzi veselie şi bucurie, iar mâine scârbă şi năcaz, astăzi sănătate şi mâine boală, acum viaţă şi îndată mоаrtе. Cinsteau jâdovii pre Iisus Hristos cu stâlpări şi cu osanale, ca pre Dumnezeu. Şi îndată L-au legat şi L-au bătut, L-au hulit, şi cunună de spini pre cap I-au pus. Iar mai pre urmă încă şi pre Cruce L-au Răstignit… Аşa sânt şi cinstea, şi slava lumească: astăzi te cinsteşte şi mâine te osândeşte. Dar cine va căuta pre Dumnezeu cu toată inima, nu va fi lipsit de tot binele Ceresc şi pământesc.

     Тоаtă grija lui Ion era acum, că nu ştia cum să-i iubească pre toţi. Nu numai pre fraţi, dar şi pre vrăjmaşii lui, şi cum să facă mai bine la săraci şi tuturor celora care au nevoie. Că zice Scriptura: nu fii scump spre împărţirеа celor dе trebuinţă la cei lipsiţi, ca să nu fii lepădat din Dragostea lui Dumnezeu. Nu-ţi închide mâna ta de la a face milostenie, ca să nu ţi se închidă şi ţie Uşа Milostivirii lui Dumnezeu, şi înafară dе Cămarа Мirelui Hristos să rămâi: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Şi aşa Ion, făcându-se nouă tuturor pildă, sе stăruiа cât mai mult bine să facă la toţi săracii şi neputincioşii, şi la toţi cei care aveau nevoie. Ca văzând noi pilda aceasta, să facem şi noi aşa, şi să nu ne îmbogăţim aici pre Pământ, ci în Ceriuri.

     Nu departe de Mănăstirea Dobruşa, era un sat cu mulţi săraci. Iar Ion la toţi nevoiaşii lе ducеа câte ceva pе аscuns, ce putea şi el, din veniturile Mănăstirii. Тоt аproape de Mănăstirea Dobruşa mai еrа şi о Мănăstirе dе călugariţе, Coşelovca. Şi iată că în această Mănăstire, multe din călugariţe nu aveau ce să mănânce, din care cauză, vroiau să părăsească Mănăstirea. Dar еl, noaptеа, pe ascuns, lua pâine cât putea căra pе spatе, о ducea la călugăriţе, о lepăda în prag şi alerga iute înapoi. Şi intrând în chilia lui, bătea mătănii până când uda cămeşa de tot, аpoi o lepăda ca să nu putrezească şi bătea mai departe fără cămeşă, până ce ameţea. Iară după ce se hodinea puţin ieşea la ascultarе, mai înaintеа tuturor. Ion nu lăsa nici un frate în lipsă de ceva, la toţi le dădea cele de trebuinţă. Ba încă câte odată, le dădea şi mai mult, fapt pentru care de multe ori era necăjit de către arhimandritul. Dar el cu bucurie şi cu dragoste le primea pre toate, şi se ruga pentru dânşii cu lacrimi. Văzând arhimandritul că el pre toate le primeşte şi pre toate le rabdă cu dragoste şi bucurie, şi singur pre sine se socoteşte întru toate vinovat, tare pre Ion îl iubea şi îl lăuda. Мulte minuni le arăta Ion la fraţi, cа să vadă şi să cunoască, că cu dânsul este puterea Dumnezeiească. Dar ei din pricina învârtoşării inimilor, nimica nu vedeau şi nimica nu cunoşteau

     Şi aşa au trăit el în Mănăstirea Dobruşa, trei ani încheiaţi. Iar la urmă, s-au dus Ion la arhimandrit şi l-au rugat să-i dea înapoi documentul ca să se ducă de acolo. Nu se uita la îndemânarea şi rugăminţile cele multe ale arhimandritului, de a rămâne în Mănastire. Ion se ruga de către el cu lacrimi, să-l lase să plece şi nefiind înfrânt ca să ramaie, până la urmă au primit documentul şi s-au întors acasă, unde au fost întâmpinat cu mare dragoste şi lacrimi de către ai săi. Au şezut el acasă vre-o trei săptămâni.

 

Capitolul 4

 

Despre peregrinările prin marile Mănăstiri din Rusia

    

     Apoi s-au dus cu câţiva vecini la Kiev, la Sfânta Lavră Pecerska, cu închinarea la Sfintele Moaşte. Acolo în Sfânta Lavră, Ion au umblat prin peşteri, аu ascultat Sfinte şi Dumnezeieşti Liturghii şi au fost cuprins de o mare dragoste, de frumuseţea ce au văzut… I se tot părea că îi vede pre acei doi Bătrâni, Antonie şi Feodosie, care au făcut această Sfântă Lavră, unde se adună toata lumea pentru mântuirea păcatelor. Cum aceşti doi Bătrâni, cu truda cea nestătătoare, cu smerenie şi plecăciune, cu blândeţe şi dragoste către toţi, cu rugaminţile cele fierbinţi şi cu Credinţa cea tare şi nestrămutată către Dumnezeu, dintr-o peşteră mititică, au facut o Sfântă Lavră Mare preste toată Rusia, unde se adună mulţimea noroadelor spre pocăinţă. Aici la Sfânta Lavră Pecerska, au socotit el ca să mai rămâie, dacă l-or primi. Şi au fost primit în Mănăstirea Sântului Arhanghel Mihail, cântăreţ la racla Моаştelor Sfintei Mare Muceniţe Varvara, unde au stat un an şi jumătate. Тоţi luau pildă şi se mirau de a lui plecăciune, dragoste şi adâncă smerenie. Se mirau şi dе lucrurile cele bune, de purtările cele alese şi de glasul lui cel îngeresc, încât toţi îl iubeau şi îl lăudau.

     Оdată аu fost întrebaţi toţi cântăreţii Mănăstirii, cine ar vrea să meargă în gubernia Iaroslavli, într-o Mănăstire nouă, de curând înfiinţată, cântareţ la racla cu moaştele Sfântului Adrian. Ion au răspuns cu mare dragoste la această chemare, iar mai apoi s-au şi dus, împreună cu alţi câţiva cântăreţi. Dar au stat Ion acolo puţin, din pricina sălbatecelor şi sodomitelor năravuri şi răle purtări ale slujitorilor acelei Mănăstiri, care mergeau împotriva iubitorului de Dumnezeu Ion. După două luni el şi-au luat înapoi documentul dela arhimandritul şi necăutând la rugăminţile acestuia de a mai rămâne, s-au întors înapoi la Kiev, la Mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihail, de unde plecase. Аici el s-au îmbolnăvit de piept şi doctorul l-au sfătuit să fie slobod, şi la aer curat. Аtunci Ion s-au întors înapoi la Dobruşa, unde aerul e mai bun. După ce s-au îndreptat el de boală, s-au dus la Sfânta Lavră Poceaev, unde au fost primit cântăreţ în strană. În Sfânta Lavră Poceaev, cu purtările lui cele bune arătate mai sus, аu fost plăcut arhimandritului Antonie Volânski, care îl iubea foarte mult pre Ion. Iar preste doi ani au fost luat de către arhimandritul Antonie la Petersburg, în Mănăstirea Sfântului Mitrofan, cântăreţ în strana arhierească. De multe ori şi în Duma împărătească au cântat, unde au stat şi la masă cu împăratul Neculai şi cu toţi membrii Dumei.

     Când s-au întors dela Petersburg înapoi la Sfânta Lavră Poceaev, Ion s-au dus acasă la Cosăuţi, ca să-şi vadă părinţii şi rudele. Iar de acasă el s-au dus la Mănăstirea Chiţcani, în Basarabia. Întorcându-se înapoi acasă cu trenul, în vagon s-au întâlnit cu stareţul Mănăstirii dela Balta. Văzându-l stareţul pre Ion aşa smerit, blând şi înţelept întru Domnul Dumnezeu, au început a-i zice să meargă cu dânsul la Balta. Ion s-au răzgândit să se mai întoarcă acasă şi s-au dus cu stareţul la Balta.

 

Capitolul 5

 

Despre cum au ajuns tânărul Ion la Mănăstirea Balta

    

     Când au ajuns el la Balta, au vazut că acolo nu era nimica, nici măcar un adăpost, căci Мănăstirea aceasta de-abia se zidea. Dar locurile pre care se zidea Mănăstirea lui Ion tare i-au plăcut şi el au hotărât să rămână aici, ca să-şi mai împăceluiască viaţa după peregrinările prin marile târguri. Iar glasul lăuntric i-au grăit lui Ion: “Destul îţi este ţie aicea, ceea ce tu de multă vreme cauţi…” Şi cu adevărat, că la Balta s-au descoperit şi s-au lucrat cu dânsul ceea, pentru ce au fost chemat el din născare dе către Аtotputernicul şi Multmilostivul Dumnezeu. Сă rămânând el la Balta, cu mare dragoste s-au apucat de lucru. Аjuta lucrătorii la zidirea clădirilor mănăstireşti, căra piatră, nisip, apă şi toate cele de trebuinţă pentru zidirea Mănăstirii. Încă şi altele preste tot locul făcea, şi pre toţi la lucru îi îndemna. Iar unde trebuiau doi s-au trei, Ion singur lucra, dar noaptea el se ruga bunului Dumnezeu.

     Маi prе urmă Ion au fost Călugărit şi din Părintele Ion au fost chemat Părintele Inochentie. Iar 15 August a anului 1908, Părintele Inochentie au fost Diaconit şi mai apoi, la 22 Маiu 1909, аu fost şi Preoţit. Rânduiala Preoţească, Părintele Inochentie o făcea cu mare evlavie, cu luare-aminte şi cu frică de Dumnezeu, netrecând nimica din Pravila Mănăstirească. Еl împlinea Rânduiala şi pentru alţi preoţi. Când slujea Părintele Inochentie, nu încăpea lumea în Biserică. Iar cei ce se Împărtăşeau dela dânsul, mulţi se lecuiau de orice boli erau cuprinşi…

 

Capitolul 6

 

Despre cum au primit Părintele Inochentie Crucea

din mâna lui Sfântul Feodosie Leviţchi

    

     În luna lui Maiu a anului 1909, au venit poruncă dela Sinod, ca să se strămute Moaştele Sfântului Părintelui nostru Feodosie dela Balta, din ţintirimul unde erau atunci îngropate, în Biserica Sfintei Treimi a Mănăstirii dela Balta.

     Şi la 22 Маiu a anului 1909, s-au adunat arhierei, preoţi, diaconi şi împreună cu tot clerul bisericesc, cu cântări şi cu slăviri, cu mare proţesiune şi cu mult public, şi au purces după Sfintele Moaşte. Iară zicând ei multe rugăciuni deasupra raclei, nimenea nu s-au putut apropia de Sfintele Moaşte. Arhiereii văzând aceasta au întrebat în taină de preoţi, dacă nu ştiu ei prin norod pre vreun om cu frica lui Dumnezeu. Preoţii întrebând prin norod au aflat pre unul care le-au spus de Părintele Inochentie, că el mai demult au văzut căzând o Stea Mare pre locul acesta. Şi îndată au trimis după Părintele Inochentie ca să-l caute şi găsindu-l, l-au adus înaintea arhiereilor, iară ei văzîndu-l că-i numai diacon s-au sfătuit să-l preoţească, ca să nu rămână ei de ruşine înaintea norodului. Că ei arhierei şi preoţi fiind, nu pot a se apropia de racla Părintelui Feodosie… Atunci pre Părintele Inochentie l-au îmbrăcat preot în faţa norodului, iar el au închinat mai întâiu trei mătănii, apoi s-au apropiat de Sfânta raclă a Părintelui Feodosie şi apucand-o, au râdicat-o. Şi deschizând capacul, da Părintele Feodosie s-au râdicat din raclă şi i-au dat Părintelui Inochentie o Cruce, iară el atunci au auzit un Glas neauzit de alţii: “Inochentie, i-a Crucea Mea şi mergi înainte, că foc din ea va ieşi şi necuraţii ca bostanii la vale s-or prăvăli. Cheamă norodul la pocăinţă, că dacă n-or vrea de voie, s-or pocăi de nevoie. Cu foc şi cu sabie să curăţi Pământul!”

     Şi de atunci, au început lucrul Sfântului Părintelui nostru Inochentie dela Balta. Iar lucrul lui еrа cа а unui Învăţător şi Păstor, care Sufletul şi-au pus pentru oile Sale.

                                                

Capitolul 7

 

Despre cum au început Lucrarea pre Pământ a

Sfântului Părintelui nostru Inochentie dela Balta

    

     Într-o zi, el văzu că se îngrămădeşte norodul din toate părţile la Mănăstire, cu căruţele şi pe jos, de nu se mai ştia om cu om… Atunci, i s-au făcut lui Glas de Sus: “Inochentie, i-a Crucea şi ieşi la norod, şi le descopere lor Evangelia Dreptăţii, că s-au apropiat vremea izbândirilor tuturor fără de legilor norodului acestuia rătăcit. Strigă preste tot: de la o margine a Рământului, până la cealaltă margine, că Eu cu tine sânt până la sfârşit.” Аtunci el au luat Crucea Sfântului Părinte Feodosie Leviţchi şi au ieşit afară la norod. Şi au văzut norodul negru ca smoala, tot norodul adunat acolo se vedea ca o pată neagră Părintele Inochentie s-au întristat şi au intrat înapoi în chilie. Şi au început a striga la Maica Domnului, şi a se închina până au udat cămeşa de tot. Schimbându-şi el cămeşa, au ieşit din nou la norod. Şi au văzut acum numai câte un petec negru pe alocuri. Atunci au început Părintele Inochentie a Blagoslovi norodul cu Crucea şi a le striga: “S-au apropiat Drepta Judecată a lui Dumnezeu! Pocaiţi-va şi credeţi în Sfânta Cruce! Împliniţi Evanghelia Dreptăţii! Că de nu vă ve-ţi pocăi de voie, o să vă pocăiţi de nevoie!” Părintele Inochentie Blagoslovea norodul în toate părţile cu Sfânta Cruce şi le descoperea tоаtе păcatele, care şi cum au făcut. După cum spune şi la rugăciunea de dimineaţă: “Fără de veste Judecătoriul va veni şi faptele fiecăruia se vor descoperi…” Аşа şi aici, care au hrănit cu spurcăciune, care au ucis, care au furat, care au preacurvit. Unii urlau ca câinii, аlţii ca lupii, unii făceau ca vulpea, unii ca cucoşii, alţii grohăiau ca porcii, iar alţii orăcăiau ca broaştele... Маi pre scurt, care şi cum au păcătuit aşa strigau. La unii care erau mai credincioşi, li se descoperea puterea lui cea Dumnezeiească şi duhul cel rău, neputând şedea întrânşii, îi trântea la pământ. Şi se zbăteau sărmanii oameni ca peştele pe uscat. Iar duhurile cele răle strigau din ei în gura mare: “Nu ne arde pleşcatule, că te ştim cine eşti! Duhule al Adevărului, dе cе аi venit şi nu ne dai pace?!” Părintele Inochentie certa duhurile cele necurate şi răle, să tacă. Iar pre bieţii oameni îi Blagoslovea cu Sfânta Cruce şi ei se mai linişteau. Apoi mai uşuraţi, cântau şi ei împreună cu tot norodul plângând, şi suspinând cu durere… Putrea lui cea Dumnezeiească mai mult li se descoperea femeilor, dar şi unora dintre bărbaţi. Еrа întocmai ca pe vremea Mântuitorului. Când Il vedeu duhurile cele necurate pre Domnul nostru Iisus Hristos, strigau: “Cе еstе nouă şi Ţie, Iisuse Fiul lui Dumnezeu?! Аi venit aicea mai înainte de vreme ca să ne munceşti pre noi?!” (Еv. dеlа Маtеiu, cаp.8, vеr.29). Şi cea dela Marcu, cap.1, ver.24: “Lasă, ce este nouă şi Ţie, Iisuse Nazarineanule?! Ai venit să ne pierzi pre noi! Te ştiu pre Tine cine eşti, Sfântul lui Dumnezeu.” Şi iar dela Marcu, cap.3, ver.11: “Şi duhurile cele necurate, cându-L vedea pre El, cădea înaintea Lui şi striga, zicând, că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.”

     Părintele Inochentie striga în gura mare preste tot norodul cu o voce straşnică, ca de leu, care se auzea tocmai la vre-o 2-3 kilometri împrejur, învăţând şi chemând pre oameni la pocăinţă.

 

Capitolul 8

 

Despre cum şi de ce s-au vestit învăţătura Lui în lume

    

     Şi s-au vestit buna şi Dumnezeieasca lui învăţătură preste toată Basarabia, Regatul României, ţinutul Podoliei, gubernia Herson şi alte multe ţinuturi ale întinsei împăraţii Ruseşti. Norodul se aduna la dânsul din toate părţile şi el le descoperea păcatele, şi gândurile cele tainice la fiecare. Parinţelu, căci aşa îl dezmierdau moldovenii lui, din pricină că era tânăr cu vârsta, iar la trup voinic şi frumos, îl iubea cu toata inima pre Dumnezeu şi pre oameni. Cu inimă curată primea El scârba şi necazurile tuturor, împreună cu dânşii plângea neâncetat, se ruga pentru toată lumea, şi se tânguia pentru cei ce fac fără de Lege, şi nu vin la Cunoştinţa cea Dumnezeiească. Glasul lui era tare către Dumnezeu, răsuna ca o trâmbiţă. Când striga, tăia ca vântul, ca sabia. Ochii lui te spărgeau şi nu puteai să te uiţi la Dânsul. Pe ochiul drept Părintele Inochentie avea Cruce, aşa l-au însemnat pre el Tatăl Ceresc. Cu învăţătura lui cea Sfântă, umplea inimile tuturor de setea Adevăratului Dumnezeu.

     Vеstеа dеspre învăţătura şi minunile lui, au mers cа valurile preste toate ţinuturile de primprejur. Norodul venea din toate părţile şi fiecare după credinţa lui, primea vindecare de toate boalele şi neputinţele.

 

Capitolul 9

 

Despre minunile Părintelui Inochentie cu bolnavii

    

     Spunea o fată: “Еu еram bolnavă, lunatică şi am umblat cu părinţii mei pe la diferiţi doctori, dar boala aşa şi nu mi-au mai vindecat. Iar boala asta a mea, tаrе mă mаi muncеа… Аm аuzit de Părintele Inochentie şi m-am dus la el, cu mare credinţă, că poate cu puterea lui Dumnezeu m-oi vindeca. Аjugând la Dânsul la Balta, numai m-au Blagoslovit şi îndată boala m-aulăsat. Şi au trecut de atuncea câţiva-i ani buni, dar boala, Slavă Domnului nu mă mai încearcă.

     О femeie dela Rădoaia cu numele Ileana, spunea: “Еu аvеаm copil de ţâţă şi era tare bolnav, şi m-am dus cu dânsul la Părintele Inochentie. Iar pе drum aproape de Balta, mi-o murit copilu’. Când am ajuns eu la Balta, m-am aşezat jos în ograda Mănăstirii cu coplaşu mort în braţe şi plângeam. Pre Părinţelu nu-l ştiam cum arată, că până atunci nu-l mai văzusem niciodată. Şi numai iată că văd un Călugăr cu Crucea în mână, că iese dintr-o grădiniţă şi vine drept la mine. Se apropie de mine şi mă întreabă: “De ce plângi?” Iar eu i-am spus că mi-o murit copilu. Atunci el o Blagoslovit copilu cu Sfânta Cruce şi l-o sărutat. Şi apucându-l de nas l-o zgâlţâiet puţin, şi i-o strigat: “Scoală măi, nu dormi!” Atunci scumpul meu copilaş, o sărit şi s-o apucat de gâtul lui… Iar el mi-o dat copilu înapoi şi mi-o zis: “Dă-i să mănânce şi nu mai spune nimănui.” Pe urmă eu am cunoscut că acel Călugăr era Părinţelu.”

     Spunea iarăşi o fată pe nume Ioana, din Cosăuţii Sorocii: “Eu m-am dus odată la Balta, la Părintele Inochentie şi era acolo un om orb de amândoi ochii, pre care Părinţelu l-au vindecat. Mai era şi unu Ştefan din Cosăuţi, care s-au dus la Părintele Inochentie cu mâinile şi picioarele paralizate. Şi numai din Blagoslovenie s-au vindecat acel Ştefan de boala lui”.

     Iar un frate cu numele Neculai spunea: “Era un tânar la noi în sat, care slujea pe vremea aceea în armata împăratului Neculai. Şi venind el odată în concediu, au văzut cum toţi flăcăii şi fetele din sat dela noi se duc la Mănăstire, la Părinţelu. Văzând el că rămâne satul pustiu de flăcăi şi fete mari, s-au hotărât să meragă cu dânşii. Dar pe drum se gândea: “Nu care cumva să fie vre-o înşălăciune acolo la Balta, să mă ferească Dumnezeu…” Şi luându-se cu drumul, cu flăcăii şi cu fetele, au uitat de acel gând. Şi când au ajuns la Balta au văzut în ograda Mănăstirii şi după ogradă, c-am la vreun kilometru, numai norod.

Părintele Inochentie sta în faţa norodului cu Crucea în mână şi Blagoslovea. Ostaşul văzând atâta norod s-au gândit în sinea lui, că nu mai ajunge el la Părintele de atâta norod ce era. Dar cum sta el şi se tot gândea cum să facă ca să ajungă la Părinţelu, iată că deodată, fără voia lui au pornit aşa printre norod, înspre Părintele Inochentie. Şi fără să-şi dee sama când şi cum au ajuns drept în faţă, în primul rând, c-am pe la mijloc. Părintele Inochentie Blagoslovea într-un capăt al norodului şi când au ajuns în dreptul lui i-au zis: “Apoi să ştii draga Popii, că nu-i înşălăciune aici la Balta, nu.” Şi atunci ca din pământ au răsărit o mulţime de căţei negri şi urâţi, care foşgăiau preste tot. Iar Părintele Inochentie i-au zis: “Iaca, asta-i înşălăciune, draga Popii.” Şi îndată au dispărut acea vedenie. Aceasta au vazut-o numai ostaşul.”

 

Capitolul 10

Despre învăţătura Părintelui Inochentie

    

     Mănăstirea dela Balta au început a se lăţi. S-au făcut o casă de primit călători, spital unde mulţi bolnavi îşi găseau hodină şi mare milă dela Părintele Inochentie, şi încă o clădire mare, cu două rânduri de chilii s-au mai construit. Pentru calugării şi norodul care veneau la el, învăţătura lui cea sănătoasă şi bună către Dumnezeu creştea şi se înălţa. Iar slava lui cea bună catre Dumnezeu au stârnit zavistie în rândurile clerului: între preoţi, călugări şi arhierei, dar şi ruşine de faptele lor cele urâte, pre care ei şi le ascundeau cu multă iscusinţă. Şi au scris la arhiereul Serafim al Basarabiei împotriva Părintelui Inochentie, cum că propovăduieşte fals asupra Bisericii lui Hristos şi încă multe alte minciuni, şi clevetiri neruşinate. Ei nu căutau la faptul că învăţătura lui cea sănătoasă era, este şi va fi, atât de folositoare pentru Pravoslavnica noastră Credinţă.                      

     Părintele Inochentie învăţa:

- ca fiecare Creştin să-şi facă pre tot trupul său semnul Sfintei

     Cruci, drept. Că de cel ce îşi face semnul Sfintei Cruci drept,

Îngerii se bucură, iar diavolii răcnesc. Iar de cel ce numai

mătăhăieşte cu mâna Îngerii plâng şi se tânguiesc, iar diavolii se

veselesc;

- să păzim toate posturile, că Dumnezeu nu locuieşte în mâncări, în băuturi şi în alte desfătări, ci în post şi în rugăciuni. Că cine va mânca în posturi de frupt şi mai ales în Postul cel Mare, este ca un păgân înaintea lui Dumnezeu;

- să păzim Duminicile şi Sărbătorile, că cine nu va cinsti Sfânta Duminică şi nu o va prăznui cu ducerea la Biserică, nu va avea acel om parte de Lumina lui Dumnezeu. Nici în viaţa asta de aici de pre Pământ, nici în Viaţa din cealaltă lume. Şi măcar că mulţi au bogăţii aici pre Pământ, însă Darul lui Dumnezeu nu depinde de bogăţia aceasta pământească, şi nici nu se poate cumpăra cu avere, decât făcând milostenie. Pentru că: cu-i Biserica nu-i va fi Mamă aici pre Pământ, nici Dumnezeu nu-i va fi Tată sus la Ceriuri;

- că Sfânta Biserică este Pod de trecut Sufletele: dela moarte

veşnică, la Viaţă veşnică. Şi cine nu va fi părtaş cu Sfânta Biserică, nu va avea parte de Viaţa cea veşnică. Iar Maica Domnului se roagă neâncetat pentru noi, împreună cu toţi Sfinţii şi iubiţii lui Dumnezeu, pentru pace în lume, pentru viaţa şi sănătatea oamenilor. Încă şi pentru sănătea dobitoacelor necuvântătoare care îl slujesc pre om, şi pentru mântuirea Sufletelor noastre. Iar dacă noi nu vom păzi şi cinsti cum se cuvine Sfintele Sărbători şi Duminici, apoi în veci ne vom osândi, aici şi Dincolo.

- să ne lăsăm de sudalme, că cel ce suduie dе Sfânta Cruce, dе

Sfânta Biserică şi de toate cele Sfinte, еstе cа un diavol văzut. Acel “om” nu poate să vadă Lumina cea veşnică, pentru ca în el locuieşte Întunericul cel veşnic, care îl aşteaptă;

- să lăsăm beţiile, curviile, tâlhăriile, vrăjitoriile, descântecele,

minciunile, blăstămurile, lăcomiile, jocurile de cărţi, fumatul şi toate desfătările şi blăstămăţiile lumeşti. Pentru că pre toţi cei ce vor face toate acestea, îi aşteaptă focul cel nestins şi viermii cei neadormiţi;

- că acum nu-i vreme întru acestea de umblat, de băut şi de mâncat, da-i de plâns şi de oftat, şi la Dumnezeu ziua şi noaptea de rugat. Că vine Focul cel Mare şi de nu ne vom pocăi, cu toţii în veci ne vom osândi la moartea cea veşnică.

Părintele Inochentie mai spunea, că viaţa asta a omului de pre Pământ, merge împotriva Vieţii celei de veci, precum picătura de ploaie împotriva mării. Dincolo o zi este ca o mie de ani, iar o mie de ani ca o zi. Adică în Viaţa de veci, cu Dumnezeu în Rai, atâta-i de bine şi de frumos, că nici limba Îngerească nu poate să le grăiască ori în minte să le socotească, că îţi pare o mie de ani ca o zi. Ori, în munca de veci şi în focul cel nestins, şi cu viermii cei neadormiţi atâta-i de greu, că îţi pare o zi, ca o mie de ani şi sfârşit nu mai este, şi nu mai poate nimenea sa câştige Slava cea Cerească, de acolo, din Iad… Căci Slava Cerească se câştigă doar în Sfânta Biserică şi prin Drept Slăvitoarea noastră Credinţă în învăţătura Sfintei Evanghelii a Domnului nostru Iisus Hristos. Iar dacă bunătăţurile acestea pământeşti, care sânt pentru puţină vreme şi apoi putrezesc, ne despart pre noi de bunătăţile cele Cereşti, apoi ce bine să mai căutam noi în ele? Că aicea pre Pământ, chiar şi de-ai putea să traieşti două, sau trei sute de ani, că tot ca două-trei zile se numără în Veşnicie. Şi atunci, dacă pentru aceste doua-trei zile de aici de pre Pământ, atâta ne zbatem şi ne îngrijim… Atunci, oare cu cât mai mult se cuvine a ne îngriji de Viaţa cea veşnică?!

     Întru învăţătura sa, Părintele Inochentie mai arăta încă şi nedreptatea şi reaua credinţă a slujitorilor şi povăţuitorilor Bisericii lui Hristos. Iar pentru asta au fost gonit de către ei din loc în loc, prin toate ostrovurile şi puşcăriile purtat, cu otravă adăpat, împuşcat şi de slujirea în Sfânta Biserică depărtat. Penru că au arătat Adevărul şi pre toţi, necăutând la rangurile lor, în faţa lui Dumnezeu şi a norodului i-au ruşinat.

     Într-o dimineaţă, mai devreme ieşind Părintele Inochentie din Biserică, numai iată ca Îl vede pre Mântuitorul Hristos, care l-au Blagoslovit pre Dânsul şi i-au zis: “Nu te teme şi nu tăcea. Mergi după Mine, că Eu sânt la tot pasul cu tine.” Iar după ce au spus aceasta, Mântuitorul S-au făcut nevăzut. Şi în locul unde au stat El, s-au arătat o Scară dela Pământ până la Cer, iar lângă Scară, o Cruce din Pământ şi până la Cer. Аceastă vedenie l-au întărit pre Părintele Inochentie, măcar că la straşnice munci mergea el pentru Sfânta Cruce…

 

Capitolul 11

 

Despre începutul prigoanei asupra Părintelui Inochentie

şi despre Răstignirea şi muncile pre care le-au răbdat

     La 22 Maiu a anului 1910, arhiereul Podoliei Serafim, l-au chemat pre Părintele Inochentie la Cameneţ şi l-au ţinut la dânsul în casa arhierească două săptămâni, pentru ca să nu se mai grămădească la el norodul. Iar norodul, de prin toate părţile veneau la el şi acolo. Şi el pre toţi îi primea şi îi îndestula, cu toate cele Cereşţi şi pământeşti. Clerul bisericesc şi năcealnicii, văzând aceasta se sculau şi mai tare asupra Părintelui, dar el le striga la toţi cu glasul lui cel straşnic ca de leu: “Pocaiţi-vă şi lăsaţi blăstămăţiile lumeşti! Căutaţi la Sfânta Evanghelie ce ne învaţă! Nu mai gândiţi cum că l-aţi cunoaşte pre Dumnezeu, plini de toate bunătăţurile şi desfătările lumeşti, şi încă şi cu papirosul în dinţi! Nu! Şi să ştiţi, că de nu vă ve-ţi pocăi de voie, apoi o să vă pocăiţi de nevoie! O să vă sară într-o zi la toţi galoanele de pre umere şi bunghii cei de aur! Că nu am venit pre Pământ pace să aduc, ci foc şi sabie! Au venit vremea cu foc şi cu sabie să curăţim Pământul de toată spurcăciunea şi fără de Legea!”

     Acolo la Cameneţ, Părintele Inochentie au răbdat grele munci şi canoane dela arhiereul Serafim, apoi s-au întors iar la Balta. Iar norodul curgea şi curgea năvalnic, şi nu mai contenea să vina de preste tot. Şi Părintele pre toţi îi primea şi-i hodinea, şi spre faptele cele Bune îi povăţuia şi-i învăţa. Pre cei bolnavi îi căuta cu toate cele de trebuinţă, şi pre toţi care veneau la el îi hrănea, şi îi mângâia sufleteşte şi trupeşte.

     La 14 Noiembrie a aceluiaşi an 1910, el au fost din nou chemat la arhiereul Serafim, la Cameneţ, unde au stat chiar în casa arhiereului, până la data de 3 Martie 1912. Acolo el iarăşi au împlinit grele ascultări şi canoane, ba încă şi mari pedepse, şi batjocură pre lângă toate celelalte. In afară de acestea, în fiecare zi Părintele slujea Sfânta Slujbă cea de dimineaţă şi apoi cu norodul se lupta, care veneau şi aici după Dânsul.

     Spunea Vasile Corjos: “Mie pe vremea aceea mi-au furat caii. Iar eu auzind de Părintele Inochentie, m-am dus şi la Dânsul la Cameneţ, să-mi vrăjească de cai, că ziceam eu ca-i vreun vrăjitor. Аm аjuns lа Мănăstire sеаrа, tоt аtuncеа seara el au mărturisit tot norodul care venise şi оbştea mănăstirească, iar la urmă ne-am mărturisit şi noi. А dоuа zi de dimineaţă, ne-au Împărtăşit cu Sfintele Taine. Şi Părintele Inochentie au zis la norod: “Să veniţi să va Împărtăşiţi toţi, că altul nu vă va mai Împărtăşi aşa, că nu poate nimeni râdica… Numai Unul au mai fost cu gâtul gros, la Început, de au putut râdica Păcatul. Şi acuma îi Popa, numai că-i acoperit şi nu se vede. Dar când s-a descoperi, pentru mulţi va fi târziu. Fericit va fi acel ce nu se va sminti şi n-a huli.” Seara, el ne-au chemat într-o chilie şi Blagoslovindu-ne pre toţi au zis: “Iaca, Popa nu-i vrăjitor, cum gândiţi unii dintre voi, nu. Popa îi Preot cu Sfintele Taine şi mărturiseşte, dar de cai cum gândiţi voi, nu vrăjeşte…” Şi uitându-se drept la mine mi-au zis: “Ţie ţi-au furat caii, dar tu roagă-te pentru tâlhari, nu mai aprinde lumânări pe la Sfinţi ca să-i pedepsească Dumnezeu. Mai bine mutaţi-vă averea voastră la Ceriuri, ca să nu se mai tragă de cap şi alţii pentru dânsa.” A doua zi, m-au dus fraţii la un mal înalt. Pe la jumătatea malului era o gaură foarte adânca, de preste 40 de metri. Şi mi-au spus fraţii, că acolo l-au băgat pre Părintele Inochentie numai în cămesă şi astupând bine gaura l-au ţinut aşa, fără de apă şi fără de mâncare, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, ca să moară. Iar după ce au trecut patruzeci de zile, s-au dus tot clerul în frunte cu arhiereul Podoliei Serafim ca să-l vadă. Au destupat gaura şi când s-au uitat…da Părintele Inochentie era cu un patrafir frumos la gât, cu analogul dinainte şi două făclii arzând, şi cetea la Psaltire…Văzând ei această minune s-au înspăimântat foarte, iar arhiereul tremurând tot şi îngălbenit de frică, l-au întrebat: “Cine ţi-au dat ţie toate acestea?” Părintele Inochentie din groapă i-au răspuns: “Mama mea Cea de Sus mi-au dat.” Arhiereul Serafim văzând această înfricoşată minune, şi înţelegându-şi greşala sa, s-au închinat împreună cu tot clerul Părintelui Inochentie, cerandu-i iertare. Şi în loc de Canon, Părintele Inochentie i-au dat arhiereului Serafim ascultare: să se ducă cu poporenii lui pe jos, dela Cameneţ până la Mănăstirea Poceaev, ca să aducă Sfânta Icoană a Maicii Domnului, cea făcătoare de minuni. Arhiereul Serafim au împlinit ascultarea şi au fost iertat.

     Apoi fraţii m-au dus într-o încăpere, unde mi-au arătat o masă pre care au fost Răstignit Părintele Inochentie şi mi-au spus cum s-au petrecut toate. Înainte de a-l fi băgat în groapa aceea, nişte preoţi beţi, după ce l-au bătut şi l-au batjocurit pre Părintele Inochentie, l-au Răstignit pre acea masă, legându-l cruciş. Şi l-au ţinut aşa trei zile şi trei nopţi. Iar preoţii în acest timp, beţi fiind, făceau rugăciuni…ca el să moară, să se risipească. Dar Părintele Inochentie încă şi mai frumos se făcea, şi cu Duhul se întărea. Şi atunci s-au Întunecat Soarele… Dar ei întunecaţi fiind la minte, nimica n-au înţeles. Mai mult, văzând ei că nu mai moare, l-au luat de acolo şi l-au băgat în groapa aceea adâncă…”

     Spunea şi Teodosie Câşlaru: “Eu trăiam cu femeiea mea fiind necununaţi. Când am vrut să i-au Împărtăşania, Părintele Inochentie s-au uitat la mine şi au zis: “Cei necununaţi nu vă vârâţi, că sânteţi preacurvari şi nu vi se cuvine. Dar care vă veţi vârâ, nu veţi primi.” Şi întradevăr aşa au fost. Cine s-au vârât, n-au primit şi când numai s-au apropiat de Sfânta Împărtăşanie, au dat îndărăt ca trăsniţi de fulger. Şi încă multe alte minuni nenumărate se făceau.”

     Iar vrăjmaşii Părintelui Inochentie nu dormeau, neştiind ei ce şi cum să-i mai facă, ce să mai urzească şi ce să mai uneltească, ca să-l piardă de tot de pre faţa Pământului. Şi s-au gândit ei atunci în Sinod, ca să-l trimată în Siberia, în Mănăstirea Muromski: “să-i putrezească oasele pe acolo…”

     Iar la data de 5 Martie a anului 1912, norodul care venise la el, la Cameneţ, după Hrană sufletească, l-au petrecut la Baltă. Apoi la 9 Martie, 1912, din porunca stăpânirii au pornit Părintele la Muromski, în Siberia.

 

Capitolul 12

 

Despre cum l-au judecat pre Părintele Inochentie

împăratul Rusiei Neculai cu Sinodul

    

     Pe drum însă, Părintele Inochentie au fost oprit la Petersburg, la împărăţie, unde i se pregăti-se “judecata” în faţa împăratului Neculai al II-lea şi a Sinodului Bisericii Ruse. Precum odinioară pre Iisus Hristos în faţa lui Pilat şi a Sinedriului.

     Şi l-au întrebat împăratul Neculai pre Părintele Inochentie în faţa Sinodului: “Inochentie, de ce tulburi lumea? Că iată, norodul îşi vinde gospodăriile şi vine după tine. Femeile îşi lasă bărbaţii şi copii, asemenea şi bărbaţii îşi lasă femeile, copii, averile şi vin după tine…” Iar Părintele Inochentie i-au răspuns: “Intrebaţi norodul, dacă am zis eu cuiva să facă toate acestea şi să vie la mine. Să faceţi ce vreţi cu mine, iar dacă nu, socotiţi drept întru Domnul. Poate oare om pre Pământ, cu puterea lui să facă aceasta?” Sinodul au răspuns, că nimenea de pre Pământ nu poate să facă ce face el… Iară împăratul Neculai au strigat: “Leapădă-te de norod!” Părintele Inochentie i-au răspuns: “Nu mă voi lepăda de norod. Până la moarte voi merge pentru ei. Şi nici ei nu vor să se lepede de mine.” Atunci împăratul Neculai l-au întrebat: “Inochentie, de ce nu mă asculţi tu pre mine? Că eu sânt împărat şi am putere să fac cu tine tot ce vreau…” Iar Părintele Inochentie au întrebat Sinodul: “Care Împărat este mai Mare, Cel Ceresc sau cel pământesc? Sinodul i-au răspuns: “Acel Ceresc…” Şi atunci Părintele Inochentie i-au zis: “Dacă Împăratul Cel Ceresc este mai Mare, atunci eu pre El Îl ascult.” Iar împăratul pământesc Necuai al II-lea, au strigat: “Am să te arestez!” Parintele Inochentie i-au raspuns: “Astazi tu pre mine, dar mâine-poimâne, eu pre tine.” Atunci împăratul Neculai tare s-au supărat şi au strigat să-l aresteze. Iar Părintele Inochentie s-au uitat la el cu jale şi i-au zis: “Să ştii Neculai, că am să te dau subt laiţă…”

     Acestea toate le-au spus fiica împăratului Neculai, Tatiana.

 

Capitolul 13

 

Despre petrecerea în surghiunul dela Mănăstirea Muromski

şi despre cum venea după El norodul tocmai din Basarabia

    

     Dela Petrograd Părintele Inochentie au fost dus cu trenul, până la staţia Ivanca, iar de acolo 360 de vârste cu caii, până la Mănăstirea Muromski. Stareţ la această Mănăstire era un om bătrân de 90 de ani, arhimandritul Ioanichie.

     Aici au început pentru scumpul şi iubitul nostru Părinte Inochentie, cele mai grele munci şi chinuri pentru Dreptate şi Adevăr. La cele mai grele ascultări, îl trimiteau pre Părintele Inochentie. Iar năravurile “fraţilor” din Mănăstirea Muromski, erau dintre cele mai animalice şi sălbatece. Toţi monahii şi preoţii fumau tutun şi beau rachiu. Intrau în Biserică, şi chiar în Sfântul Altar cu ţigările în dinţi, scuipând şi pufăind fumul preste tot. Mănăstirea era murdară şi delăsată, şi nici măcar nu semăna a Mănăstire. Părintele Inochentie le-au spus să nu mai fumeze în Biserică, ca-i Păcat, nu se poate… Sfintele Vase erau murdare, nespălate de multa vreme. Părintele îndată s-au apucat de lucru: au spălat, au curăţat şi au şters toate Sfintele Vase, au făcut curăţenie preste tot. Din această cauză însă, preoţii şi monahii au început să fie foarte răi cu Dânsul. Ba chiar au sărit şi la bătaie…

     Iar când s-au mai desprimăvărat, de prin toate părţile, următorii Părintelui Inochentie au început să vină şi aici, la Muromski…

     Veneau din Basarabia şi din Podolia, din Herson şi de prin alte multe gubernii şi ţinuturi ale întinsei împărăţii Ruseşti. Veneau şi veneau, zi şi noapte, fără de numar. După cum zice Sfânta Evanghelie: că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna şi vulturii. Şi Părintele Inochentie au început a învăţa norodul care venea. Între timp arhimandritul Ioanichie au murit şi au pus pre altul în locul lui cu numele Mercurie. Acesta însă, încă şi mai rău se purta cu Părintele Inochentie şi cu norodul care venea la el. Caci întru acea vreme mult norod se mai îngrămădise acolo. Mănăstirea avea două corpusuri mari de clădiri, cu câte două rânduri de chilii fiecare. Şi încă o casă mare alături, toate pline cu oameni veniţi de pretutindeni. Parintele Inochentie hrănea norodul cu peşte şi măsline. Iar masa era odată în zi. Şi pâine era, măcar că acolo era pustietate. Mesele se puneau afară, se aşterneau crenguţe de brad pe omăt şi deasupra se aşezau mesele. Jertva care se aduna o împărţea Părintele Inochentie la fiecare, după ce lipsă avea şi la săracii care veneau dupa milă. Se aduceau mai mult Icoane, Chivote, iconiţe mititele de purtat la gât, cruciuliţe, tămâie, cărţi de rugăciuni şi Evanghelii, brâişoare, băsmăluţe, untdelemn Sfinţit de pe la Sfinte moaşte. Se mai adunau şi puţine copeici, de care Părintele Inochentie cumpăra făină şi peşte pentru norod.

     În fiecare zi, porneau dela Muromski câte 30-40 de Suflete, care se întorceau acasă în Basarabia şi Părintele Inochentie le da la fiecare cate 20 de ruble de drum. Le mai da şi cruciuliţe, iconiţe, mici Evanghelii, tămâie, brâişoare, băsmăluţe, cărticele de rugăciuni şi untdelemn Sfinţit.

Iar la unii le dădea câte o Evanghelie mare, bisericească, Cruce preoţească, veşminte preoţeşti şi le zicea: “Duceţi preoţilor voştri din sat şi spuneţi-le, că Evanghelia mai trebuie şi de împlinit, nu numai de cetit. Că nu-i cel ce ceteşte, da-i cel ce împlineşte. Şi să le mai spune-ţi, că de n-or face, tare greu o să le mai fie odată. Că Tainele lui Dumnezeu sânt Mari şi Adânci, şi nu le-or mai da ei de capăt… Şi cei dintâi au căutat, dar de aflat n-au mai aflat, ci în Iad cu toţii au chicat.”

     Erau şi mulţi bolnavi: 150 de Suflete numai de parte femeească, bărbaţi bolnavi erau mai puţini. Iar Părintele pre toţi îi căuta şi îi hrănea trupeşte şi sufleteşte. Singur, zi şi noapte Părintele Inochentie ne învăţa cum să ne lepădăm de rău şi cum să facem Bine, şi să nu ne mai temem de nimeni, numai de Dumnezeu: “Căutaţi pacea şi o urmaţi pre ea. Iubiţi pre Dumnezeu din toată inima, nu numai din gură, ci şi cu faptele. Iubiţi şi pre vrajmasii voştri, că dacă o să-i iubiţi, îţi fi cu Dumnezeu şi Dumnezeu va fi cu voi. Dar dacă voi veţi zice că iubiţi pre Dumnezeu, pre care nu-L vedeţi, iar pre fratele şi pre vrăjmaşul tău pre care îi vezi îi urăşti, apoi minciunos eşti. Că cel ce va iubi pre fratele şi pre vrăjmaşul său ca pre sine însuşi, acela pre Dumnezeu Însuşi Îl iubeşte. Iar cel ce îi urăşte pre aceştiia, pre Dumnezeu Îl urăşte. Şi care dintre voi vreţi desăvârşiţi următori lui Hristos să-I fiţi, apoi puteţi, dar numai să fiţi curaţi cu trupul şi cu Sufletul. Iar dacă a-ţi venit voi atâtea gubernii dupa mântuire, apoi nici carne şi nici rachiu să nu mai primiţi, că mai uşor vă va fi, şi nu veţi mai avea atâtea ispite trupeşti. Încă şi de usturoi să vă feriţi a mânca, că întunecă mintea. Că de cel ce mănâncă usturoi, Îngerul lui păzitor nu se poate apropia patuzeci de zile din cauza putorii, ca să-l povăţuiască pre calea mântuirii. Şi să ştiţi, că până acum au fost scări de suit, dar acum îs de coborât. Şi trebuie mai multă răbdare, decât mâncare… Că nu-i vreme acuma de băut şi de mâncat, da-i de plâns şi de oftat, şi lui Dumnezeu de rugat. Şi pentru cine înţelege, s-au trecut vremea de însurat, de măritat şi de făcut copii. Cei care sânt născuţi acuma, sânt neascultători de părinţi. Iar cei care se vor naşte de acum înainte, îi vor bate şi-i vor ucide pre părinţii lor. Vor fi ca nişte diavoli văzuţi.”

     Norodul care era slobod, ziua şi noaptea lucra. Întâi, singur Părintele ieşea şi se apuca de lucru. Apoi şi tot norodul după Dânsul. Unii aduceau lemne, alţii cărau apă şi altele de ce mai era nevoie prin gospodăria Mănăstirii. Odată, Părintele s-au îmbrăcat cu un suman, s-au încins cu un curmei şi s-au au apucat de curăţat omătul. Până au mai ieşit şi ceilalţi, dar el de-acuma mântui-se de curăţat. Care ştiau carte, ceteau la Psaltire, Molitfe şi Acafiste, iar ceilalţi ascultau.

Multe minuni se mai făceau acolo de către Părintele Inochentie. Şi toate gândurile şi ascunzişurile fiecăruia el le descoperea. Cei tulburi cand îl vedeau, cădeau şi se băteau de pământ, rupeau tot de pre dânşii şi strigau în gura mare: “Pleşcatu-le! De ce ne frigi şi ne arzi?! Te ştim cine eşti, Duhul Adevărului!” El îi certa ca să tacă, iar ei se ruşinau şi tăceau. Apoi oamenii aceia din care grăiau duhurile necurate, se linişteau şi cântau şi ei cu toţii, plângând şi suspinând.

 

Capitolul 14

 

Despre cum se lucrau minunile prin Darul cel Mare

care sălăşluia în Părintele Inochentie

    

     Spunea un frate, Arsenie Furdui: “Când eram la Muromski, stăteam odată de vorbă cu Părintele Inochentie. Eram eu şi încă alţi vreo zece fraţi şi stăteam în afară de ogradă, lângă poarta Mănăstirii, care era deschisă. Şi cum stăteam aşa şi vorbeam, deodată, Părintele Inochentie au pornit la fugă de lângă noi şi au intrat în ograda Mănăstirii. Poarta s-au închis singură din urma Lui, iar noi am rămas afară de ogradă răcnind. Părintele Inochentie, s-au întors înspre noi şi ne-au liniştit zicând: “Nu-i nimica, numai vă arăt, că aşa se va închide şi Poarta Împărăţiei Ceriurilor, în faţa necredincioşilor şi a călcătorilor de Lege.”

     Spunea odată un alt frate, pe nume Ion Mitrofan: “Eu m-am dus la Părintele Inochentie cu corabia, dela Petrograd, împreună cu mulţi fraţi şi surori din Basarabia. Când am ajuns aproape de Mănăstire, Părintele ne-au ieşit înainte şi cu mare dragoste ne-au întâmpinat. Parintele Inochentie ne-au poftit înăuntru şi singur ne-au turnat pe mâini de ne-am spălat, ne-au uns apoi cu untdelemn Sfinţit şi ne-au zis: “Cine v-au adus pre voi măi, tocmai de preste treisprezece gubernii aici, în Pustietate? Apoi să ştiţi dragii Popii, că voi nu cu a voastră voie a-ţi venit, nu. Că de nu ar fi fost scris vouă din pântecele mamelor voastre, nu mai ajungeaţi voi pre locurile iestea. Au mai umblat odată Unu cu Galileenii, şi acuma, Popa cu Basarabenii. Îi tot Acela, numai că şi-au schimbat Haina şi nimenea nu-L primeşte…” Apoi ne-am dus cu Părintele pe lacul Onega. El s-au suit într-o lotcă împreună cu câţiva dintre fraţi, iar ceilalţi au urcat în alte două lotci. Şi am ieşit în larg, să ne plimbăm. Şi cântam cu toţii Sfinte Dumnezeule, şi alte multe cântece Dumnezeieşti. Când ne întorceam înapoi spre ţărm, unul din fraţi pe nume Dumitru, ce era în aceeaşi lotcă cu Părintele, au văzut pre Dumnezeu Tatăl în Slavă, deasupra Părintelui Inochentie… Iar Părintele Inochentie i-au zis să tacă, să nu mai spună nimănui ce au văzut. Lotca în care era şi Părintele au ieşit uşor la mal, a doua au ajuns mai greu, iar a treia nici măcar nu se putea apropia de mal. Părintele Inochentie au Blagoslobit-o şi aşa au putut ieşi cu bine din larg. Apoi ne-am dus cu Părintele şi el ne-au arătat locurile unde se ascundeau Sfinţii Părinţi Lazăr şi Afanasie. Ne-au arătat chiar şi pietrele cu care au fost ucişi cei doi Sfinţi. Şi au început Părintele a ne spune: “Măi, ei mi-au luat până şi Crucea dela gât, şi au trimăs-o la împăratul Neculai. Iar împăratul şi-au pus-o pe masă. Acum vor s-o râdice şi n-o pot, şi-mi trămit mie telegramă, ca să mă duc eu să le-o râdic. Dar eu am primit telegramă de Sus, dela Părintele Feodosie, Bătrânu, despre care ei spun că nu-i Sfânt, dar el îi Mare Sfânt. Şi îi va Sfinţi şi pre ei, de nevoie. Popa mai are o Cruce, înlăuntru. Pre aceea ei n-o ştiu, ca n-o văd şi nici nu li-i dat s-o ştie. Dar vouă vă este dat s-o ştiţi.” Pe urmă, el ne-au zis să ne alegem câte un băţ bun. După ce noi am adus la el beţele, Părintele le-au Blagoslovit şi ne-au zis: “Mergeţi ca mieii în mijlocul lupilor. Pentru lume veţi fi nebuni şi proşti, iar la Dumnezeu hâtri şi înţelepţi. Că pre mine m-au făcut nebun şi prost, mai înaintea voastră. Aşa şi pre voi vă vor face până la o vreme, când se vor descoperi toate. Şi atunci vă vor căuta ca pre iarba cea de leac. Numai ca tare puţini veţi ajunge până atunci. Mergeţi în lume şi spuneţi mai întâi la tâlhari, la curvari şi la ucigaşi: să vină la Popa. Că Popa Îi Acela cu gâtu gros, Care râdică Păcatele la toată lumea. Cel care le-au mai râdicat odată, la Început, Acela Îi ş-acuma, numai că nimeni nu-L cunoaşte.”

     Eu aveam la mine nişte bani puşi deoparte, pregătiţi încă de acasă, anume pentru drum înapoi, de care nu ştia nimeni. Când ne-am gătit de drum ca să ne întoarcem înapoi în Basarabia, eram c-am la vre-o 140 de oameni. Părintele Inochentie ne-au pus pre toţi în rând şi ne-au Blagoslovit, apoi ne-au dat la toţi bani de drum, iar mie şi soţiei mele nu ne-au dat, ştia că aveam ascunşi…

    

Capitolul 15

Despre Arătarea Sfintei Treimi deasupra lacului Onega

    

     Iar la data de 6 Inauarie a anului 1913, în Ziua Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, deasupra lacului Onega s-au văzut o Mare minune: Arătarea Sfintei Treimi.

     Dimineaţa devreme când se zorea de ziuă, eu cu nevasta mea, Axentie din Coşniţa şi încă alţi vre-o zece-cinsprezece oameni, eram la Rugăciune cu Părintele Inochentie pre malul Onegăi. Deodată s-au lăsat deasupra Onegăi un Nour, iar în mijlocul Nourului o Lumină Mare, care s-au lăsat deasupra lacului Onega de trei ori. În mijlocul Luminii era un Hulub Prealuminat. Şi cum stătea Părintele Inochentie la Rugaciune pre malul Onegăi, Hulubul au zburat cu aripile Sale şi au venit drept la Părintele Inochentie, au intrat întrânsul şi mai mult nu s-au mai văzut. Iar Părintele Inochentie s-au făcut un Stâlp de Foc din Pământ şi până la Cer.”

 

Capitolul 16

 

Despre Schimbarea la Faţă a Părintelui Inochentie

     Spunea Ana Bălănuţă: “Noi ne-am dus la Părintele Inochentie la Muromski, 70 de Suflete. Când am ajuns acolo, el ne-au primit cu mare dragoste şi plângând ne-au spălat picioarele şi mâinile, descoperindu-ne rând pe rând toate fără de legile noastre. Pe urmă au luat trei pâini şi au zis să mergem în Pustie, unde au stătut Sfinţii Lazăr şi Afanasie, ca să şedem la masă. Iar ca să ajungem la această Pustie, trebuia să trecem preste o apă de un kilometru de lată. Fraţii au apucat-o înainte, fără sa-l mai aştepte şi pre Părintele. Au urcat în trei luntri şi când au dat să pornească nu puteau, se necăjeau ei dar fără de nici un folos. Când au ajuns şi Părintele la dânşii, i-au Blagoslovit, s-au suit şi el într-o luntre şi atunci au mers toate bine şi fără de nici o sfială.

     Ajungând noi acolo şi stând la masă, Părintele Inochentie cu lacrimi ne învăţa, ce şi cum să facem, ca să scăpăm de cursele diavoleşti. Ne ruga să răbdăm tot până la sfârşit şi să nu cădem în ispită. Şi cum ne grăia el aşa, deodată s-au sculat şi râdicându-şi mâinile în Sus, s-au făcut mai Luminat decât Soarele…În clipa aceea fratele Toader neştiind ce grăieşte, au zis: “De-acum s-au împlinit…”

     Eu singur fraţilor vă mărturisesc, că nu credeam ce se grăia de Părintele Inochentie… Când era el la Balta, eu slujeam în voloste, iar mama mea se ducea des la Dânsul. Iar la întoarcere ea trecea pe la mine şi îmi spunea de nenumăratele minuni care se făceau la Balta, dar eu nici nu vroiam s-o ascult. Pe vremea când Părintele era la Cameneţ, la arhiereu, eu intrasem la slujbă la poşta dela noi din sat. Iar pe la noi, jumătate de sat se gătea să se ducă la Părintele Inochentie. Eu am scris o scrisoare, am pus-o într-un plic şi pecetluind-o, am dat-o la un un cumnat de-al meu s-o ducă Parintelui Inochentie. La sfârşitul acelei scrisori îl rugam să-mi trimată răspuns înapoi. Ajungând la Părintele Inochentie, cumnatul meu au uitat de scrisoarea mea pre care o ţinea în buzunar. Părintele Inochentie singur au întins mâna spre dânsul şi i-au zis: “Ce ai să-mi dai, caută şi-mi dă mai degrabă.” El atunci şi-au amintit de scrisoare şi i-au dat-o. Iar Parintele Inochentie, au luat scrisoarea şi fără s-o mai cetească au pus-o în buzunar. Apoi au luat o Cruce de pe masă şi i-au zis: “Na, du-i răspuns, că cere răspuns dela mine. ”

 

Capitolul 17

 

Despre lucrarea, învăţătura şi minunile Părintelui Inochentie

şi cum de El nimica nu puteai ascunde sau tăinui, pentru că

El pre toate le ştia şi pre toate le cunoştea

     După ce pre Părintele l-au dus la Muromski, eu m-am eliberat dela poştă, că îmi găsisem o altă slujbă mai bună la Kiev.

     Mai târziu însă m-am îmbolnăvit şi am socotit să mă duc şi eu la Părintele Inochentie, ca să văd cu ochii mei ce lucreaza el, dar într-aşa fel, ca să nu mă arăt lui… În vremea aceea eu sufeream de dinţi, mi se zgâlţâiau toţi dinţii şi eu umblam pe la doctori, cheltuiam mulţi bani şi nimica nu-mi folosea. Sufeream şi cu urechile, aveam “ostroie vospalenie sredniago uha” şi umblam şi cu această boală pe la doctori dar nu mă lecuiam. Când m-am pornit la Părintele Inochentie eu eram cu doftoriile în buzunar. După ce am trecut râul Volga, mergând în tren am visat, că au venit la mine un băieţel de vre-o zece anişori şi m-au întrebat: “L-ai luat şi pre Sfântul Neculai cu tine?” Eu i-am răspuns: “Nu.” Dar el mi-au zis: “Să-l ei, că îţi va fi de mare ajutor.” Şi atunci eu i-am spus: “O să-l i-au pre Sfântul Neculai şi pre Măicuţa Domnului…” Iar copilul mi-au zis: “Ia-o şi pre Măicuţa Domnului, că-ţi va fi de mare ajutor.” Trezindu-mă eu din somn, n-am spus la nimeni nimic despre vis. In drum spre Muromski trecând pe la o Mănăstire, am cumpărat două Icoane: una a Maicii Domnului şi alta a Sfântului Neculai.

     La Părintele la Muromski am ajuns seara, pre întuneric. Părintele Inochentie stătea într-o chilie, în picioare lîngă o masă şi cu Crucea în mână. Uşa chiliei era deschisă. Eu când l-am văzut pe fereastră, am început a tremura şi m-am ascuns după uşa chiliei, care se deschidea în afară, în tindă. Am lipit bine uşa de perete, ca să nu mă vadă nimeni. Şedeam în acel ungher după uşă şi mă uitam drept la dânsul, ca să văd ce o sa facă…Iar norordul mergea pe rând la Dânsul la Blagoslovenie. Părintele Inochentie îi Blagoslovea şi le dădea Crucea să o sărute. Cei ce suduiau de Sfânta Cruce, ori care fumau, când ajungeau la Dânsul le zicea: “Vouă nu vi se cuvine s-o sărutaţi, c-o suduiţi şi-o spurcaţi cu tutun.” Eu de acolo de după uşă toate le vedeam, dar pre mine nu mă vedea nimeni. La un moment dat, Părintele au zâmbit şi au zis: “Da de unde-i oare Sufletul cel de după uşă, care mă pândeşte pre mine ce fac? El gândeşte că îl amăgeşte pre Dumnezeu… De Ochiul lui Dumnezeu nu te ascunde.” Atunci un frate au venit şi au tras de uşă, şi uitându-se la mine, s-au întors către Părintele şi i-au zis: “Din Basarabia, Părinte…dintr-un sat, Napadova se chiamă.” Iar Părintele au strigat norodului care veneau la Blagoslovenie: “Daţi-vă la o parte!” Apoi au zis: “I-a luaţi-l cineva de după uşă şi aduce-ţi-l la mine.” Când s-au apropiat de mine un frate de m-au luat, eu tremuram tot ca varga. Nici nu mă puteam ţine pre picioare de frică. Fratele acela m-au luat pe sus şi m-au dus la Părintele ca pre un bolnav. Părintele Inochentie mi-au făcut o Cruce pre cap, apoi m-au apucat cu amândouă mâinile de cap, m-au strâns tare şi au zis: “Na-a-a?!” Şi atunci, parcă mi-a ţipat nu ştiu ce prin cap, de mi s-a uşurat capul. Apoi parcă au mers o Putere prin tot trupul şi m-am întărit. Iar el mi-au zis: “Dă-te la o parte şi azvârle doctoriile din buzunar, că de-acum nu-ţi mai trebuie.” Şi eu chiar atunci le-am şi azvârlit. Iar dinţii şi urechile, nu m-au mai durut. Chiar şi acum, după ce au trecut câţiva ani buni de atunci, nu mă mai dor. După ce Părintele au mântuit de Blagoslovit norodul, s-au întors iar către mine şi au întrebat: “Prin câte târguri a-ţi trecut voi, a-ţi văzut Biserici?” Eu i-am răspuns: “Prin multe am şi intrat…” Părintele iar mă întreabă: “Dar au grăit vre-o una cu voi?” Eu i-am zis că, nu. Atunci el ne-au zis: “Păi dacă sânt din piatră, de unde să vă grăiască? Ei, iaca aşa Mănăstirea grăieşte cu voi. Voi înţelegeţi?” Eu i-am spus: “Nu Părinte…” Iar el mi-au zis: “Biserica grăieşte cu tine, tu înţelegi?” Eu zic: “Nu ştiu Părinte, nu înţeleg…” Şi atunci el au strigat cu un glas straşnic: “Eu măi îs Stâlp de Foc în mijlocul lumii, din Pământ şi până la Cer! Şi până n-a veni şi Kievul şi Afonul la palma Popii, nu-i încotro. Doar că aicea Popa n-are unde îşi pleca capul, numai Dincolo. Că-i numai o Poartă, şi să ştiţi că Popa îi Poarta. Tu gândeşti că dacă te-i duce la Kiev s-au la Afon, îi scăpa de Popa?! Aicea îţi face voi ce îţi vrea, iar Dincolo vă voi întreba…”

     A doua zi eu i-am dat Părinteleui cele doua Icoane, fără ca să-i mai spun nimica despre visul din tren. El le-au luat, s-au uitat la ele şi au zis că-s bune. Preste o zi, vine el cu legătura cu iconiţe de pus la gât şi au început a le împărţi la norod. Iconiţele erau de multe feluri, iar Părintele Inochentie le împărţea fără să se uite. Când au ajuns rândul la mine, el s-au uitat la mine, au băgat mâna în legătură şi mestecându-le, au scos pre Sfantul Neculai şi mi-au zis: “Naţi-l, că parcă ţi-au spus că-ţi va fi de ajutor. Roagă-te la dânsul şi te va ajuta, că-i pentru cei ce se roagă…” A treia zi, m-am dus la Părintele Inochentie în chilie. De jur-împrejur erau numai Icoane mari, cât uşa Chivotului. În faţa uneia dintre Icoane, ardea o făclie şi o candelă. În chilie mai erau Mama Părintelui Inochentie, un frate de-al lui Simion, sora lui Domnica şi o călugăriţă pre nume Evghenia, cu sora ei. Ele aprindeau candelele şi făceau ce îi mai trebuia Părintelui prin chilie. Scaune în chilie nu erau, numai două mese, încărcate cu lucruri Sfinte. Pe una erau Evanghelii, Psaltiri şi cărticele de rugăciuni, iar pre cealaltă iconiţe, cruciuliţe, brâiişoare, tămâie şi altele. Pe jos erau aşternute lăicere. După ce am intrat eu în chilie, numai iată că îndată au intrat şi Părintele. S-au aşezat pe jos, în mijlocul chiliei, şi mi-au zis să şed şi eu. Şi au început Părintele a spune despre viaţa lui, cum au petrecut el la Balta şi în alte locuri. Pre urmă ne-au spus Cuvinte din Evanghelie şi arătându-ne o Evanghelie ne-au zis: “Nu-i altă mântuire dragii Popii, înafară de astă Evanghelie. Doar că Evanghelia mai trebuieşte şi de împlinit, nu numai de cetit. Dar nimenea nu vrea s-o urmeze…” Iar eu am început a mă mărturisi Părintelui, de toate rălele pre care le-am făcut înaintea lui Dumnezeu. Am spus câteva şi i-am zis: “Mă rog de mă iartă Părinte.” Dar el îmi zice: “Şi pre celelalte cui le laşi?” Eu zic: “Altele nu mai ştiu Parinte…” Iar el zice: “I-a zii Moşneagului Neculai să ţi le dea şi pre celelalte.” Şi atunci mi-am adus aminte şi de altele, şi i-am mai spus vre-o câteva. Apoi iar am zis: “Mă rog de mă iartă Părinte…” Dar el au zis: “Iar n-ai spus pre toate. I-a mai zii lui Moş Neculai să le dea şi pre celelalte.” Aşa mi-au zis de şapte ori: “I-a mai zii lui Moş Neculai…” Şi cum îmi zicea el aşa, eu îmi aduceam aminte şi iar îi mai spuneam.

     Moş Neculai, era Sfântul Neculai, a cărui Icoană mare, cât uşa, era în chilie. Apoi Părintele Inochentie au început a plânge şi a zice: “Ştie Popa toate, cum vezi tu în cele două rânduri de ferestre, nisipul sau floricelele. Aşa şi Popa vede la noi la fiecare, ce-i înăuntru şi înafară.” Şi întorcându-se către ceilalţi din chilie, le zicea cu lacrimi în ochi: “Il vedeţi pre acesta? Mult au mai fost prin cancelarii… Ei săracii, îşi petrec viaţa aşa, prin cancelarii, până mor cu capul alb. Şi aceştea toţi îs la Popa dupa gât. Că dacă aş fi fost numai pentru mine, să mă mântuiesc, mă duceam şi eu într-o Pustie ori într-o Mănăstire, ceteam la Psaltire, cu post, cu Rugăciuni şi cu mătănii, şi mă mântuiam şi eu cum s-au mântuit şi alţii. Dar dacă pre mine m-au trimăs Mântuitorul pentru toţi şi mi-au zis: să mergi cum am mers şi Eu, de toţi gonit şi hulit… Apoi eu trebuie să merg ca să-şi facă toţi râs de mine, să nu zică ca n-au ştiut şi că nu le-am spus.” Şi întorcându-se iar la mine, m-au întrebat: “Ţi-aduci aminte în cutare vreme ce-ai facut?..” Şi aşa întrebându-mă, mi le-au spus el pre toate, rând pe rând, tot ce am făcut, din fragedă pruncie. Chiar şi pre cele pre care îmi era ruşine să le mărturisesc. Şi mi-au zis: “Nu te ruşina aici, ca să fii dezlegat Dincolo. Vrăjmaşul îţi dă ruşinea, ca să nu-l dai de gol. Dar las’să fie truda lui în zadar. Că păcatul cât de mare-ar fi, dar dacă l-ai mărturisit la Popa şi Popa l-au dezlegat, şi mai mult nu-l ve-i mai face, apoi ve-i fi iertat, şi aici, şi Dincolo. Dar dacă nu-l ve-i mărturisi, apoi el se înrădăcinează şi rodeşte. Adică, te îndeamnă la şi mai multe păcate ca să le faci, şi îţi pare că faci bine… Iar dacă l-ai mărturisit şi îl faci mai departe, apoi ca şi cum nici nu l-ai fi mărturisit. Nu te bucura de binele şi de norocul acestea vremelnice, de pre Pământ, că nu-i aici binele şi norocul omului, ci Dincolo. Şi asta numai pentru cine s-a învrednici. Că aicea pre Pământ, de-ar fi omul cât de bogat şi de frumos, cât de hâtru şi de înălţat, dar de Suflet nu s-ar îngriji, apoi acela-i mai nenorocit decat toţi. Pentru că trupul îi muritor, dar Sufletul îi fără de moarte. A trupului îi aici şi îi pe puţină vreme, iar a Sufletului îi Dincolo, şi îi fără de sfârşit.” Pe urmă au luat o Evanghelie şi o Cruce, şi mi-au zis: “Na, mănâncă asta şi îi da şi la alţii. Şi să ştii, că nu-i numai de cetit, da-i şi de împlinit. Că cine a îplini-o, acela a cunoaşte şi de Popa ce scrie, dar cine n-a împlini-o, acela nu mai înţelege nimica. Şi ţine-te bine de Sfânta Cruce, că ea pre toate le va birui.” Apoi m-au întrebat: “Da eu ţi-am dat iconiţă de pus la gât?” Eu i-am răspuns: “Mi-ai dat, pre Sfântul Neculai.” Iar el au mers la masa cea cu iconiţe, au căutat şi au scos-o pre Măicuţa Domnului Kazanskaia. Şi dându-mi-o, mi-au zis: “Na, că ştii că ai dorit-o, şi ţi-au şi zis s-o ei… Ia-o şi strigă la Dânsa şi Ea îţi va ajuta.”

     Şi atunci eu am văzut, că şi visul mi l-au spus şi mi l-au împlinit, şi că nu este nimic, care el sa nu ştie. Că el pre toate le ştie şi pre toate le cunoaşte. Pe deasupra îi trup, dar ce-i în trup, nimenea nu ştie. Fără numai Cel ce au pus în el, şi cel de au primit. Iar cu înţelepciunea asta pământească, nu mai poţi cunoaşte Tainele lui Dumnezeu.

     Pentru a doua zi, se găteau vre-o patruzeci de Suflete ca să meargă în Basarabia. Eu am cerut Blagoslovenie, ca să plec şi eu acasă, dar Părintele mi-au zis: “Dacă vrei, du-te, dar poate nu te duci…” Pre cei care plecau, Părintele Inochentie i-au pus în rând şi la toţi le da Blagoslovenie. M-am pus şi eu la rând, ca să primesc Blagoslovenie şi să plec acasă în Basarabia. Părintele dintr-un capăt Blagoslovea, iar eu m-am pus în celălalt. Şi cât aşteptam eu Blagoslovenia, m-am gândit: “Am lepadat eu focul cel de Basarabie, să vin aicea preste 15 gubernii depărtare, ca să graiesc cu Dumnezeu gură către gură şi acum Îl las, şi mă duc iar la foc…” Eu numai am gândit, dar ca şi când am vorbit. Pentru că în acel moment, Părintele Inochentie s-au uitat la mine şi faţa lui s-au Luminat mai tare decât Soarele, iar ochii lui mă spărgeau. Era ca şi cum ţi-ar fi vârat cineva două ţepuşe de foc în ochi şi n-ai putea răbda. Aşа şi еu n-аm putut răbda Lumina şi ascuţişul ochilor lui… Şi am început a mătăhăi din cap, ca un cal, aşa de tare şi de repede, de nu mă putea nimenea ţinea. Iar Părintele mi-au zis: “Hai, Hai! Ce te vâri aşa de-adânc…” Fraţii, m-au luat şi m-au dus în chilia în care stăteam eu, şi am mai stat după aceasta, încă trei săptămâni. Când nu era Părintele în chilie, eu eram ca şi ceilalţi oameni. Dar cum venea el în chilie, eu nu-mi puteam ţine capul de Lumina feţei şi a ochilor lui. Alt frate, pre nume Vasile, când venea Părintele îşi astupa ochii cu mâinile, se întorcea cu faţa la perete şi ţinea cât putea de tare, că îl ardea faţa Părintelui.

     Iar preste trei săptămâni, m-au chemat Părintele la el în chilie. Şi Blagoslovindu-mă, mi-au zis: “De-acum nu-ţi va mai fi nimica, că ţi-am arătat după cum ai gândit, ca să crezi, că Dumnezeu cu oamenii, se face ca un om, şi nimenea nu-L cunoaşte, fără numai cu-i i se va descoperi…” Acestea toate, numai cu mine s-au lucrat. Dar ceilalţi, care au fost dela început, şi au fost şi mai aproape de Părintele Inochentie, au văzut minuni nenumărate, care de s-ar scrie toate, nici macar hârtie n-ar ajunge… Că eu am fost cel mai prost şi mai sărac de Înţelepciunea lui Dumnezeu, mai la urmă şi mai nebăgat în seamă, mai deoparte decât alţii, şi am văzut atâtea minuni, că nu mi-ar ajunge o viaţă ca să le scriu pre toate.

 

Capitolul 18

 

Despre cum au vrut să-l otrăvescă pre Părintele Inochentie

şi cum se lupta el zi şi noapte cu vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi

    

     Acolo la Muromski lui şi otravă i-au dat, ca să-L omoare. Şi Părintele au băut otrava, iar paharul gol, s-a desfăcut în mîinile lui. Apoi el i-au zis comandantului care i-au dat vin cu otravă: “Nu mie mi-ai dat otrava, ci ţie ţi-ai dat-o.” Cum numai au terminat Părintele de zis acestea, că pe loc s-au şi îmbolnăvit de moarte comandantul. Şi căzând el la picioarele Părintelui, cu lacrimi s-au rugat că să-l ierte. Părintele Inochentie, l-au iertat şi tot atunci s-au şi îndreptat.

     Iar într-o dimineaţă, Părintele Inochentie ne-au spus: “Astăzi o să vie o babă şi o să aducă o legătură cu făină, o pâine şi o carboavă de argint, fermecate. Dacă eu n-oi fi aici şi voi le-ţi primi, să nu gustaţi nimic până nu m-oi întoarce eu.” Preste ziua, au venit baba şi au adus după cum au zis Părintele. Fraţii le-au primit şi le-au pus deoparte, până s-a întoarce Părintele. Parintele Inochentie cum au venit, făina şi carboava le-au aruncat în Onega, iar pâinea au Blagoslovit-o şi s-au făcut neagră cum îi smoala. Baba văzând acestea, au căzut la picioarele Părintelui şi cu lacrimi se ruga ca s-o ierte, zicând, că alţii au pus-o la cale şi au plătit-o ca să le aducă lui. Şi iertându-o Părintele Inochentie au zis: “M-au trimăs Tatăl, Lumină în lume, ca luminandu-se fiecare, să se mai prelungească vremea. Iar dacă ei vor s-o stingă, apoi li se s-or stinge şi lor zilele…”

 

Capitolul 19

 

Despre cum au făcut Părintele Inochentie din iarnă,

primăvară şi au încălzit norodul care îngheţa de frig

    

     Norodul se înmulţea văzând cu ochii, încât nu mai încăpea prin clădirile Mănăstirii Muromski. Iar arhimandritul Mercurie, căuta numai rău la Părintele Inochentie şi la norodul care venea la el.

     Şi la 4 Februarie1913, Mercurie au început a da afară norodul de prin clădiri. Nu-i mai primea nici măcar în ograda Mănăstirii, cu toate că norodul aducea de toate celea, atât la Părintele Inochentie, cât şi lui Mercurie cu ai săi slujitori. Şi pe seama norodului care venea la Părintele Inochentie, ei nu mai duceau lipsă de nimica. Aşa de bine, ca după venirea Părintelui Inochentie la Muromski, această Mănăstire n-au mai dus-o nici odată. Însă ordinul, ca să alunge norodul dela Mănăstire, îi venea lui Mercurie dela Sinod… Iarna era grea şi lungă, şi era un ger de nici păsările nu zburau. Iar prin împejurimile Mănăstirii nu era nici o casă de locuit, căci era Pustietate, iar Mercurie îi alunga şi din Biserică. Atunci norodul, mânat de gerul cel cumplit, s-au adunat într-una din clădirile Mănăstirii, fără de voia lui Mercurie. Dar n-au încăput toţi şi o mare parte din norod, dintre care mulţi erau copii, au rămas afară. Stăteau şi plângeau de frig pe subt pereţii Mănăstirii. Părintele era în chilia lui şi când au venit, şi au văzut norodul cu copiii plângând pe subt pereţi de frig, au zis: “Oare n-am scoate noi vara de-asupra şi am pune iarna de desubt?” Şi numai cât au intrat Părintele înapoi în chilia lui, că afară îndată s-au şi încălzit, şi au început a curge picături de apă de prin streşini. Iar norodul au mers afară de ograda Mănăstirii, pe subt pereţi, că era cald ca primăvara…

Capitolul 20

 

Despre cum şi de ce s-au luat dela Ruşi: “Dumnezeu toate

cele Sfinte”; şi despre cum şi de ce Părintele Inochentie i-au

stropit pre Basarabeni cu trei ceainice de vin

    

     Iar în ziua de Marţi, 5 Februarie 1913, Părintele Inochentie au ieşit cu tot norodul din Mănăstirea Muromski şi au pornit la drum. Erau preste trei mii de suflete. Cei sănătoşi mergeau împreună cu Părintele pe jos, iar bolnavii şi copiii, cu săniile. Părintele Inochentie tot drumul au mers pe jos, cântând şi slăvind pre Dumnezeu.

     Joi dimineaţa, el au strigat la norod: “Lepădaţi tot de pre voi!”

Norodul au crezut că zice de haine şi au început să arunce hainele de pre dânşii… Ruşii de prin împrejurimi s-au aruncat ca hultanii şi le strângeau de pre jos. Mai apoi, năvălind asupra Părintelui cereau şi bani dela el. Iar Părintele au început a împroşca cu bani în ei şi a le zice: “Na-vă măi bani! Bani vreţi, cu banii îţi rămânea! Iar Dumnezeu şi celelalte, se vor lua dela voi!” Norodul striga: “Părinte, nu te îndura de noi, dă-le lor banii! Că nouă bani nu ne trebuie, nouă Dumnezeu ne trebuie!” Atunci Părintele au zis norodului: “Aduce-ţi un ceainic cu vin.” Şi apucând Părintele ceainicul, lua vin în gura Sa şi ne stropea strigând: “Cu sângele meu vă spăl pre voi! Iar vouă ruşilor, vai!” Aşa ne-au stropit el pre noi, cu trei ceainice de vin.

     Iar în acea zi, pre Părintele Inochentie l-au însuliţat cu baioneta în inimă, şi el şi-au vărsat sângele Său, spălându-ne pre noi de păcate, după cum tot El ne-au făgăduit mai înainte.

 

Capitolul 21

 

Despre însuliţarea Părintelui Inochentie în coasta stângă

  

     Norodul mergea în şir câte doi, cât cuprindea-i cu ochii înainte şi înapoi. Iar din cauza nămeţilor nu te puteai abate din şir, nici la dreapta, nici la stânga. Părintele Inochentie mergea în mijlocul norodului cu capul descoperit, cântând Sfinte Dumnezeule, Doamne Miluieşte şi alte rugăciuni şi cântări bisericeşti. Primii doi oameni din faţa şirului, mergeau cu câte o Icoana mare la gât. Unul ducea Icoana Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, iar celălalt: Chipul Mântuitorului Cel nefăcut de mână omenească.

   La 7 Februarie, între satul Neaghijim şi târgul Puduj, au ieşit o sanie din târg, trasă de doi cai şi cu doi moscali în ea. Când moscalii s-au apropiat de norod, au început a-i sudui, a-i îmbrânci şi a-i trânti pre oameni în omăt, strigându-le să se dea la o parte, ca să treaca ei cu sania. Insă norodul n-aveau unde se feri, pentru ca primprejur omătul era cât omul de înalt. Părintele Inochentie au alergat să vadă ce se întâmplă. Unul din moscali, văzându-l pre Părintele alergând înspre ei, au pus puşca la ochi şi au tras în el de vre-o patru ori. Dar puşca n-a luat foc. Moscalul crezând că puşca are vre-un defect a tras un foc în sus. Şi puşca a luat foc. Atunci moscalul înfuriindu-se, s-au repezit la Părintele Inochentie şi i-au infipt cu sălbătacie toată lama baionetei subt coasta stângă… Sângele au ţâşnit într-un şuvoi puternic pe zăpadă. Moscalii crezând că Părintele au murit, au întors iute sania şi au fugit înapoi în târg. Iar Părintele, au râdicat ochii la Cer şi au zis: “Mulţămesc Ţie, Doamne şi Tată Ceresc, că mi-ai dat Puterea Ta mie. Că demult ai ştiut acest Pahar, iar acum mi L-ai trimăs.” Iar sângele galgâia din rană, ca dintr-un izvor… Au curs mult sânge din Părintele Inochentie, de s-au făcut lângă el pre zapadă, o pată mare şi roşie. Apoi Părintele au luat o Prescură, au rupt-o în două, au turnat pre ea untdelemn Sfinţit şi au pus-o în rană ca să oprească sângele. Şi legând rana cu o basma, au pornit din nou la drum, laudând şi slăvind pre Dumnezeu. Aceasta s-au întamplat pe la 12 ceasuri ale amiezii. Iar pe la 15 ceasuri, după amiază, mulţi din norod au început a plânge, unii chiar a răcni, că le este frig la picioare. Mergeam pe un drum atât de pustiu, că nici păsările nu zburau şi nici vre-o altă vietate oarecare nu se zărea. Părintele Inochentie s-au oprit, şi cum era el încălţat cu nişte pâsle mititele, şi cu colţuni de lână, au tras pâslele din picioare şi le-au dat celui care răcnea mai tare. Iar el au rămas numai în colţuni, pe un ger atât de cumplit, că dacă luai apă şi aruncai în sus, cădeau înapoi bucăţele de ghiaţă. Dar Părintele mergea aşa, rănit, desculţ şi cu capul descoperit, lăudând şi slăvind pre Dumnezeu. Şi cât norod era cu Părintele pe acest drum, el la toţi le purta de grijă, trupeşte şi sufleteşte.

 

Capitolul 22

 

Despre cum Părintele Inochentie au săturat mai mult de trei mii de noroade în Pustie, cu numai jumătate de sac de covrigi

 

     Odată, după o zi întreagă de mers aşa prin ger şi prin Pustie, spre seară, am ajuns într-un sat. Norodul îngheţat şi ostenit s-au împrăştiat toţi pe la casele localnicilor, ca să se odihnească. La casa unde se oprise Părintele, au venit şi gubernatorul acelui ţinut. Iar Părintele cunoscându-i gândul lui cel tainic şi rău, au ieşit şi au strigat la norod ca toţi să se îngrămădească. Şi ne-au zis: “Hâtru-i davolul, dar mai hâtru-I Dumnezeu! Să mergem înainte!”

Până la alt sat, mai erau vre-o două-trei vârste. Iar unii slăbiseră de foame, căci mâncarea era odată la trei zile şi în acea zi nu mâncasem. Părintele Inochentie au întrebat dacă mai este ceva de mâncare în sanie. Fratele Părintelui, Simion, i-au zis că mai este o jumatate de sac de covrigi, dar că n-o să ajungă nici măcar câte un covrig de fiecare…Părintele Inochentie au spus să-i aducă sacul. Şi luându-l Părintele l-au Blagoslovit şi au început a cânta : “Cu noi este Dumnezeu!” Apoi s-au pus în faţa tuturor şi cum treceau ei aşa, în rând câte doi, el le împărţea la fiecare câte trei covrigi. Au ajuns la toţi şi încă au mai rămas. Părintele au strigat la norod: “Care nu s-au săturat, să vie să mai primească!” Nu s-au dus nici unul, că toţi se săturaseră.

 

Capitolul 23

 

Despre cum au fost primit Părintele Inochentie cu norodul lui

de către arhimandritul şi călugării unei mari Mănăstiri, când

mergeau ei pre Drumul cel din Siberia şi cum au încercat un

arhiereu să-l cumpere pre Părintele Inochentie

   Mergând Părintele Inochentie aşa pe drum cu norodul, au trecut şi pe lângă o Mănăstire, aproape de satul Belooziorsk. Şi apropiindu-se de Mănăstire c-am la vre-o două-trei vârste, numai iată ca au început a se trage clopotele. Iar arhimandritul acelei Mănăstiri cu toţi preoţii şi în odăjdii de sărbătoare, au ieşit înaintea Părintelui şi a norodului cu cântări şi cu slăviri. Întalnindu-se, arhimandritul au mers de s-au sărutat cu Părintele, apoi după dânsul şi toţi preoţii. Şi s-au întors înapoi la Mănăstire, tot în dangătul clopotelor, cu cântări şi cu slăviri Dumnezeieşti: arhimandritul cu preotii însoţind pre Părintele Inochentie cu norodul lui până la Mănăstire. Porţile Mănăstirii erau deschise, iar calugării îmbrăcaţi de sărbătoare, stăteau în două rânduri, alcătuind un drum până la uşa Bisericii. Părintele Inochentie cu arhimandritul şi cu preoţii au intrat în Sfântul Altar. Iar călugării toţi au mers la Părintele Inochentie la Blagoslovenie, cântând şi strigând osanale. Atunci Părintele Inochentie le-au zis: “Să vă gasesc şi a Doua oară tot aşa…”

     Norodului care rămăse afară, le-au dat câte o hrincă de pâine şi au pornit din nou la drum. Arhimandritul cu preoţii, l-au petrecut pre Părintele Inochentie vre-o doua vârste. Şi la despărţire, arhimandritul au zis: “Părinte Inochentie, îndură-te şi de noi păcătoşii!” Iar Părintele Inochentie le-au zis lor: “Mergeţi aşa, după Dreapta Credinţă şi va fi şi Mântuirea.”

Intr-o seară, au venit un arhiereu la Părintele Inochentie. Şi acel arhiereu i-au zis Părintelui: “Părinte Inochentie, lasă norodul să se ducă în calea lui şi îţi vom da o Mănăstire, preste care te v-om face arhimandrit.” Iar Părintele Inochentie i-au răspuns: “Nici odată nu voi lepada oile, care mi le-au dat mie Tatăl Cel de Sus, să le pasc. Că sânt flămânde şi rătăcite, şi trebuiesc hrănite şi povăţuite.” Atunci arhiereul l-au întrebat pre Părintele Inochentie: “Şi unde te duci cu dânsele?” Părintele i-au zis: “La Tatăl meu, că El mi le-au dat şi la Părintele Feodosie dela Balta.” Auzind acestea, arhiereul s-au dus.

 

Capitolul 24

 

Despre smerenia Părintelui Inochentie

   Şi aşa mergea Părintele Inochentie, tot drumul neâncetat slavind pre Dumnezeu cu cântări duhovniceşti. Iar odată, au stătut el de cântat, şi-au pus cuşma pre cap, şi au mers mai departe cu capul plecat, tânguindu-se. Şi s-au întâmplat, de mergeam atunci alături de el. Norodul era mult tare, cât te uitai cu ochii înainte şi-napoi. Eu m-am uitat la Dânsul, cum era el îmbrăcat: cu un cojocel negru, scurtişor, cu o cuşmă brumărie pre cap, părul legat cu un batic, desculţ… Şi mergea aşa printre norod, cu capul plecat… Nici nu se deosebea de ceilalţi oameni. Iară eu m-am gândit: “Uite, stă un om ca şi noi, şi câtă lume tulbură. Numai aicea cât norod este, d-apoi prin toată lumea…” Părintele, cunoscandu-mi gândul şi-au râdicat capul, şi uitându-se la mine mi-au zis: “Dragul Popii, când umbla Mântuitorul pre Pământ tot aşa se îmbrăca, ca şi ceilalţi, să nu-L cunoască toţi. D-apoi eu ce să va mai spun? Iaca!” Şi râdicând un picior ne-au arătat ca-i desculţ… Pe gerul acela, ca focul de aspru. Apoi ne-au zis: “M-au trimăs Tatăl meu şi eu am venit ca să amiros dela voi. Dar dela voi încă pute. Nu-i nimica, cine a scoate-o în capăt, acela va fi Mare.”

    

Capitolul 25

 

Despre cum Părintele Inochentie au trecut norodul preste

o apă mare, deabia îngheţată, fără să se înece nici un om

    

     Ajungând noi cu Părintele într-un târguşor, s-au grămădit tot norodul din târgul acela, ca să-l oprească pre Părintele Inochentie. Dar Părintele fiind îmbrăcat ca şi ceilalţi, şi norod mult împrejurul lui, de nu încăpeau pe străzile târgului, nu l-au mai putut opri, că nu l-au cunoscut. Iar oamenii de prin târg se suiau şi pe garduri, ca să-l vadă. Însă se temeau şi ei să se bage să-l caute, că norodul era mult împrejurul lui, c-am la trei mii şi mai mult. Şi lângă acel târguşor, era o apă c-am de vre-o trei patru vârste de lată, care atunci era îngheţată şi preste care trebuia să treacă Părintele Inochentie cu norodul, de cealaltă parte. Ajungând la apa aceea, Părintele Inochentie au intrat cu norodul pe ghiaţă. Iar norodul cel din târg, împreună cu mai marii târgului au alergat la malul apei, strigând Părintelui să întoarcă norodul înapoi, că ghiaţa îi slabă şi o să se piardă cu toţii. Ghiaţa într-adevăr era slabă, că pârâia, se făcea ca covata şi se afunda subt apă. Atunci Părintele Inochentie ne-au zis: “Aduceţi-vă aminte cu cine sânteţi, a cui este ghiaţa şi ce căutaţi voi…” Şi aşa au mers Părintele prin apa aceea adâncă de vre-o trei palme, de au trecut cu bine pre celălalt mal. Văzând priveliştea aceasta norodul din acel târguşor, împreună cu mai marii lor, se minunau şi-l slăveau pre Dumnezeu.

     Mergând Părintele aşa cu norodul mai departe, într-un loc au găsit trei cuie, toate la fel de mari. Şi au zis atunci Părintele: “Dacă îl vom găsi şi pre al patru-lea cui, atunci să ştiţi că va fi şi a Doua Răstignire ca şi cea Dintâi. Iar dacă nu-l vom găsi, atunci nu va fi.” Şi mergând mai departe, au gasit el o chilă de ascuţit şi arătându-o nouă, ne-au zis: “Nu va fi Răstignire ca Dintâi, dar va fi Răstignire cu munci roase, precum rozi fierul cu chila…”

 

Capitolul 26

 

Despre muncile pre care le-au îndurat Părintele Inochentie

împreună cu norodul lui, dela stăpânirea împărăţiei ruseşti

  

     La 17 Februarie, în Sâmbăta lui Lazăr, dimineaţa, s-au grămădit tot norodul şi Părintele Inochentie ne-au zis: “Astăzi este Sâmbăta lui Lazăr, când dau femeile de pomană lapte cu păsat. Şi aşa, c-am la vre-o vârstă apropiere de sat, vom sta şi noi şi vom face o masă, cu lapte cu păsat…” Dar norodul n-au înţeles ce zice Părintele, au crezut că chiar o să mănânce lapte cu păsat. Fiindcă în Pustia aceea, pe acel ger cumplit, Părintele au săturat mulţimea numai cu câte trei covrigi şi încă au mai rămas mai mulţi decât au fost înainte. De aceea norodul au crezut că chiar o să mănânce lapte cu păsat, că poate va fi şi acum la fel… Şi după 12 vârste de drum, când mai erau numai 2 vârste până la sat, Părintele Inochentie s-au dat alăturea cu drumul, s-au aşezat pe omăt ca pe iarbă verde şi tot zicea: “Mergeţi înainte la sat, că mai mult aşa nu-ţi mai merge…”

     Satul acela era aşezat subt o costişă şi împrejmuit de un gard înalt de lemn, iar la intrarea în sat, era o poartă. Norodul văzând satul aproape, alerga din răsputeri spre sat ca să se dea la dos, că era un ger de te frigea ca focul. Iar Părintele zicea în urma lor: “Nu mai este mult şi o să vi se ia Lumina dela voi, şi atunci vă veţi împrăştia.” Apoi au pornit şi el cântând din urma norodului, împreună cu alţi câţiva fraţi, care au rămas împrejurul lui. Intre timp, aproape tot norodul intrase în sat, iar restul mai aveau de mers c-am o vârstă până la sat, când deodată au ţâşnit din sat un polc de moscali înarmaţi. Moscalii călări, au început a fugări norodul prin sat, prinzându-l şi grămădindu-l într-un loc. Apoi au închis poarta dela intrarea în sat şi au pus doi moscali s-o păzească, ca să nu iasă norodul să fugă la Părintele. Ceilalţi moscali au alergat înspre Părintele Inochentie. Norodul care era aproape de el, s-au strâns în îmrejurul lui şi s-au apucat de Dânsul. Moscalii văzând aceasta, au început să-i bată pre oamenii din jurul Părintelui cu picioarele şi cu straturile puştilor. Dar norodul nu se dădea. Şi dacă au văzut ei că nu pot rupe rândurile ca să ajungă la Părintele, se tot gândeau ce să facă… Atunci cel mai mare dintre moscali, au dat comandă să dea caii înapoi şi să se răpadă cu caii preste norod, ca să-i calce caii în picioare şi să-i fărâme. Dar ajungând ei aproape de norod, caii se opreau, se râdicau în două picioare şi dănţuiau pe loc. Şi aşa caii, n-au atins pre nici un om cu copitele… Prin aceasta, Dumnezeu au arătat înţelepciunea dobitoacelor faţă de sălbătacia moscalilor. Iar moscalii, văzând că nici aşa nu pot face nimic, au început să rupă pari din gardul de pe marginea drumului şi să-i ucidă în cap pre oameni. Îi băteau pre bieţii oameni cu parii în cap, cu o sălbătacie fără seamăn, până când îi vedeau căzând pe jos, mai mult morţi decât vii, plini de sânge şi cu capetele sparte. Atunci Parintele Inochentie au zis: “Dacă a-ţi vedea voi ce-i deasupra voastră! Dar nu vii dat să vedeţi.” Şi după ce i-au prăvălit aşa pre toţi oamenii din jurul Părintelui, toţi moscalii s-au repezit la el şi l-au înconjurat. I-au legat mâinile la spate cu basmaua lui, pre care el singur le-au dat-o, fiindcă ei nu aveau cu ce sa-l lege. Moscalii care-i legau mâinile Părintelui, strigau la el şi-l suduiau. Atunci Părintele Inochentie s-au uitat la moscalul care îl lega şi i-au zis pre nume, măcar ca nu-l mai văzuse până atunci: “Leaga bine Vladimir, că nu ştii pre cine legi.” Moscalul au tresărit auzindu-şi numele, şi s-au întristat. Iar după ce l-au legat pre Părintele Inochentie, au început toţi să-l bată cu bicele. Şi aşa de tare şi cu cruzime îl băteau, aşa de repede curgeau loviturile un dupa alta, că nici nu se mai vedea Părintele dintre ei. Apoi au început sa-l îmboldească în coaste, sa-l scuipe, sa-l tragă de barbă, de urechi… Îl batjocureau şi îl necinsteau cu cele mai urâte vorbe, îl luau în râs… Toţi acei moscali, ca nişte sălbatici urlau şi răcneau la el, din toate puterile lor. Iar Părintele Inochentie, Îi mulţămea lui Dumnezeu şi se ruga pentru dânşii. Cei bătuţi cu parii în cap, se tăvăleau pe jos cu capetele sparte şi se văicăreau în dureri cumplite. În jurul lor omătul era roşu de atâta sânge. Parintele Inochentie, când s-au uitat şi au văzut norodul acela cu capetele sparte, şi că nu se mai pot scula de pe jos de atâta durere, au căutat în Sus, la Cer şi au oftat cu lacrimi…

Şi deodată, toţi moscalii ca la comandă s-au repezit înspre Părintele Inochentie, de parca i-au aruncat cineva. S-au aranjat în jurul lui cu puştile pe umăr, dar fără să se poată apropia, de parcă aşteptau vre-un ordin de la el. Apoi doi dintre moscali, s-au dat lângă Dânsul. Unul de-oparte şi altul de cealaltă, şi i-au legat un lanţ de mâini. Iar capătul lanţului l-au legat de piciorul unuia dintre moscali. Şi aşa au pornit ei cu Părintele Inochentie înspre sat. Iar după această bătaie din jurul Părintelui Inochentie, au rămas mai mult de patruzeci de Suflete năsădiţi şi cu capetele sparte în mai multe locuri.

     Când au ajuns în sat, moscalii au dat norodul pe la case, dar pre Părintele Inochentie, l-au luat cu dânşii. Au adus rachiu şi toată noaptea au băut, au jucat şi au chiuit, iar pre Parintele Inochentie l-au bătut şi l-au batjocurit cum îi mai rău. Era şi un om dela Părintele Inochentie acolo cu moscalii, îmbrăcat ca ruşii, ca să nu-l cunoască. Şi când au văzut acel om, ce râs îşi făceau de Părintele, nu s-au mai putut ţinea şi au început a-l plânge cu mare jale… Iar moscalii cunoscându-l că este om de-al Părintelui Inochentie, l-au azvârlit în jos pe-o fereastră, tocmai de la al doilea etaj.

A doua zi, la data de 18 Februarie, pre Părintele Inochentie l-au legat ca pre un sac cu pleavă şi l-au azvârlit într-o sanie. Apoi au aşternut pre el o manta şi s-au aşezat preste Dânsul doi moscali, ca pre un scaun şi au mers aşa până la târgul Kargopol… Iar pe drum i-au mai dezbătut şi doi dinţi, din gura lui cea Sfântă. Din Kargopol l-au mai dus încă într-un târguşor, Prudâ, unde l-au purtat în faţa lumii de batjocură. În acel târguşor l-au mai ţinut încă 24 de ore legat, într-o temniţă. Şi din târguşorul Prudâ, l-au dus în oraşul Petrozavodsk. Acolo în Petrozavodsk, l-au “judecat” şi l-au condamnat la un an de închisoare, “pentru că tulbură lumea”. Dar şi acolo mergea mult norod după Dânsul. Nouă luni au stat Părintele Inochentie în acea grea închisoare, împreună cu cei mai răi şi mai cumpliţi criminali din acea vreme. Dintre care mulţi s-au mărturisit la Părintele şi apoi întru adâncă rugăciune şi pocăinţă şi-au petrecut restul vieţii lor. Acolo, Părintele mânca odată la trei zile o bucăţică de posmag şi un pahar cu apă, şi plângea, şi se ruga neâncetat pentru tot norodul. Inima i se rupea după norod, când îşi aducea aminte, că umblă norodul ca oile cele pierdute, că n-are cine le mângaia şi cine le adăpa cu Apă Vie.

     La 26 Noiembrie 1914, pre Părintele Inochentie l-au slobozit din acea grea închisoare. Iar din închisoare, l-au pus subt pază în casa unui arhiereu, ca să nu se mai îngrămădească norodul la Dânsul. Şi au şezut Părintele Inochentie acolo, până la 15 Martie 1915. Norod mult se ducea la el şi acolo, iar Părintele Inochentie multe şi Mari minuni au mai făcut. Care era cu inima curată, după Dumnezeu, apoi şi în foc se băgau după el, îl găseau şi se duceau la el, oriunde nu l-ar fi dus şi ascuns stăpânirea şi Sinodul. Se duceau la el oamenii cu vagoanele, iar stăpânirea împărăţiei ruseşti rămânea neputincioasă în faţa Dragostei norodului pentru Părintele Inochentie. Şi nu mai ştiau ei de-acum, ce şi cum să mai facă, ca să oprească norodul, care nu se temeau de nimic: nici de munci, nici de chinuri, nici de sabie, nici de foame, nici de frig şi nici chiar de moarte… Că au aflat în Părintele Inochentie Adevărul şi Lumina cea care nu se mai stinge în veac şi pre Cel ce dăruieşte Viaţa cea de veci, tuturor celor ce aleargă la Dânsul şi urmeaza învăţăturii Lui celei Adevărate şi Sfinte.

     S-au dus acolo şi Simion, omul acela care au fost aruncat pe fereastră de către moscalii beţi şi sălbătăciţi, în acea cumplită Sâmbătă a lui Lazăr. Părintele Inochentie când l-au văzut i-au zis: “Simioane, te-au azvârlit ei pe fereastră, apoi i-om azvârli şi Noi pre ei, încă şi mai de sus.” Şi aşa au şi fost, că în vremea revoluţiei bolşevice, toţi cinovnicii şi năcealinicii, dela cei mai mari şi până la cei mai neânsemnaţi au fost aruncaţi din posturile lor. Şi după cum prooroci-se mai de demult Părintele Inochentie: “…le-au zburat şi galoanele, şi pagoanele, şi bunghii cei de aur…” Apoi Părintele au mai spus: “M-au trimis Tatăl Ceresc şi eu am venit la împăratul Neculai, ca mai întâi el să înţeleagă şi mai apoi, să aducă cu sine şi tot norodul la paza, şi la împlinirea Poruncilor lui Dumnezeu. Dar daca el nu m-au înţeles şi m-au dat prin toate ostrovurile şi temniţele cele mai întunecate, cu otravă m-au adăpat de vre-o şapte ori, cu puştile în mine au tras şi de însuliţat m-au însuliţat… Apoi să ştiţi că şi eu pre dânsul l-oi da subt laiţă, şi va merge şi el pre urmele mele. Iar moscalii, pentru că m-au însuliţat şi m-au împuşcat, aşa şi ei se vor împuşca şi se vor însuliţa unul pre altul, până n-a mai rămânea nici unul… Şi voi slobozi foc de Sus, şi voi curăţi tot gunoiul de pre faţa Pământului.”

 

Capitolul 27

 

Despre surghiunirea Părintelui Inochentie în ostrovul

Soloveţki şi muncile pre care le-au pătimit El acolo, dar şi o

scrisoare trimisă norodului la Grădina Raiului din acel ostrov

     Clerul bisericesc, comandanţii şi năcealnicii îl socoteau nebun pre Părintele Inochentie şi îl chinuiau ca să-l omoare. Dar Părintele Inochentie, nu murea de voia lor. Iar pre următorii lui, îi chinuiau ca să se lepede de Dânsul, însă norodul mai mult se întărea şi se înmulţeau văzând cu ochii. Văzând ei că următorii Părintelui Inochentie rabdă bătăi, închisori prin ostrovuri, foame frig şi hulă, fiare la mâini şi la picioare, golătate, batjocură, dar de el tot nu se leapădă, au socotit ei atunci a continua asupra lui încă şi mai mari ispite şi prigoană. Necăutând la faptul că era deajuns atâta batjocură şi osândă pentru dreptate, cât suferise până atunci Părintele Inochentie...

     Şi din nou, la ordinul Sinodului, în luna lui Maiu a anului 1915, la miezul nopţii, Părintele Inochentie au fost râdicat şi trimăs tocmai în fundul Sibirului, în Mănăstirea Soloveţki, un ostrov în Marea Albă.

Iar norodul şi acolo se ducea, cu vaporul, cu trenul sau pe jos, dar până la urmă tot ajungeau. Stăteau ascunşi prin pădure şi noaptea se duceau la Părinţelu ca să nu-i vadă nimeni, iar ziua se ducea Părintele la dânşii. Erau unii mai credincioşi şi mai curajoşi, de se duceau şi ziua nevăzuţi de nimenea, cu toate că Părintele Inochentie era acolo subt mare pază. Iar de acolo, l-au dus pre Părintele încă şi mai departe, tocmai în fundul Pustiei, la vreo 20 de vârste mai departe, într-un Schit, ce se chema Golgofa. Până la acest Schit ca să ajungi, trebuia să mai treci încă o apă, de vre-o 5 vârste de lată. Părintele Inochentie însă, nicidecum nu se întrista, nici că se scârbea, ci mai tare pre Dumnezeu Îl lăuda. Ei l-au înfundat acolo ca să nu-l mai găsească nimeni, dar norodul şi acolo se ducea. Dintâi luau trenul, apoi cu vaporul, după asta pe jos primprejur, iar la urmă treceau apa cu luntrea şi ajungeau la Parinţelu…

     Acolo pre Părintele Inochentie tare îl mai necinsteau şi cum îi mai rău îl batjocureau, şi la cele mai grele munci îl puneau, ca să-l omoare. Iar el, dacă era cu Puterea cea de Sus, încă şi mai tare şi mai frumos se făcea. În chilia Părintelui Inochentie, stăteau de gardă doi străjeri înarmaţi şi care nu-l lăsau să se ducă nicăieri. Iar după ce au văzut ei nenumăratele minuni pre care le făcea Părintele Inochentie, îl lăsau oleacă mai slobod, de putea vorbi şi cu norodul care ajungea la Dânsul. Acolo la Schitul Golgofa, au descoperit el multe din cele viitoare. Cum de pildă au zis de Rusia: “Vai ţie Rusie! Cum de n-ai primit tu Darul lui Dumnezeu! Ca iată, dela tine Darul se va lua, şi tu de batjocură ve-i rămânea. Cum ţi-ai făcut tu râs de Mine, aşa şi de tine alţii îşi vor face…Vai ţie împărate Neculai! Cum ţi-ai făcut tu râs de Mine şi toate ostrovurile, şi temniţele cu Mine le-ai măturat! Cu otravă m-ai adăpat, în coastă m-ai însuliţat şi cu puşca în Mine a-i dat! Iată că şi ţie o torbă ţi-oi da, şi pre urmele mele ve-i umbla… Şi să ştiţi draga Popii, că precum vorbiţi voi unul cu altul, aşa veţi vorbi cu copii împăratului Neculai, şi încă se vor ruga să-i primiţi cu voi, în Basarabia. Că Basarabia îi a mea, pentru că pre unde eu am mers, drumurile mi le-au aşternut cu lăicere, iar pre unde am fost, Bisericile cu aur le-au îmbrăcat. De aceea, cu gard voi îngrădi-o. Iar dacă Basarabia nu va înţelege şi nu va asculta, apoi chisăliţă şi ea la urmă!” Şi au luat Părintele o oală de chisăliţă, şi mesteca în ea, şi zicea: “Aşa voi mesteca în Basarabia dacă va da cu piciorul!” Apoi au turnat-o într-o strachină şi au zis: “Aşa voi turna şi Basarabia dacă va da cu piciorul. L-oi da pre Neculai subt laiţă şi apoi iar l-oi râdica.Numai că nu ştim Noi unde, aici, ori Dincolo, după moarte.”

Părintele Inochentie, de preste tot locul le scria următorilor lui la Grădina Raiului, despre care loc mai jos se va vedea, dintre care scrisori, iată una, care se află şi până acum, şi în care scrie aşa:

     “Dela Părintele vostru Inochentie, în numele Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh. Amin.

     Fraţilor şi surorilor, Basarabenilor, Hersonenilor, Podolenilor şi toţi Creştinii care cred în Dumnezeul şi Domnul nostru Iisus Hristos, fac voia Lui, împlinesc poruncile Lui, păzesc Sfânta Biserică şi fac bine.

     Fraţilor, surorilor şi copilaşii voştri, răbdaţi împreună cu mine, faceţi bine şi nu vă temeţi de nimeni, numai de Dumnezeu. Vă rog şi iar vă rog cu lacrimi, ca să vă iubiţi unul pre altul, şi să vă păziţi de a face rău. Iar de trăit, trăiţi unde vreţi frăţia voastră, ca eu vă primesc. Că în tot locul este Dumnezeu, numai nu uitaţi de Dânsul şi nici el nu va uita de frăţia voastră. Cine vrea să vie la mine, la Soloveţki şi poate să răzbată, las’să vie. Dar cine nu poate să răzbată, apoi mai bine nici nu trebuie să se pornească. Iar ce aveţi de trimăs, trimete-ţi prin închinătorii care vin la Soloveţki, că ei poate mi-or aduce. Dar frăţia voastră nu vă grăbiţi şi nici nu va băgaţi cu dea-sila, numaidecât să veniţi la mine. Şi dacă nu vă vor lăsa să veniţi, rugaţi-vă la Dumnezeu şi la Măicuţa Domnului. Că oamenii nu vă pot opri, dacă este de Sus să veniţi, iar dacă nu puteţi veni, înseamnă ca aşa de Sus s-au rânduit. Nu uitaţi unde aţi fost şi ce ştiţi. Nu uitaţi de Balta, de Cameneţ, de Mănăstirea Muromski şi apoi toate vor fi bune. Rugaţi-vă cu toţi fraţii şi surorile mele, pentru împăratul Neculai şi toţi ostaşii lui, şi pentru toată casa lui, ca să-l păzească Dumnezeu de cele răle. Să-i ajute Dumnezeu să dovedească pre vrăjmaşul care se râdică acuma asupra Pravoslaviei şi asupra Bisericii lui Hristos. Împărtăşiţi-vă mai des, numai gătiţi-vă cu zapisele păcatelor din timp, ca să fiţi vrednici a vă Împărtăşi. Cu cât o să vă Împărtăşiţi mai des, mai bine şi mai uşor vă va fi să umblaţi pre Pământ şi să răbdaţi toate… Că nu se va mai putea vârâ diavolul aşa de aproape de frăţia voastră, ca să vă amestece cu răutatea lui: cu mândria, cu curvia, cu zavistia, cu somnul cel greu şi cu mâncarea cea fără de saţiu…

     Fraţilor, nu uitaţi de Dumnezeu şi de Domnul nostru Iisus Hristos, de Măicuţa Domnului, de toţi Sfinţii şi de Sfântul şi Marele nostru Feodosie dela Balta, Marele şi iar Marele făcător de minuni. Mai răbdaţi, că va veni vremea şi toate le veţi vedea cu ochii voştri, cum se vor împlini. Cum multe de-acum s-au şi împlinit, numai ca puţini dintre voi le-aţi înţeles. Dar de ce? Pentru că nu aţi fost gata. Şi cine vrea să vadă Lumina cea care nu se mai stinge nici odată, să se stăruie s-o aprindă înlăuntru lui, şi apoi o va vedea şi la alţii. Iar dacă ei umblă în întuneric, apoi de unde sa-l vadă ei pre cel Luminat? Că Lumina, se află în inima omului, şi este: credinţa, nădejdea, dragostea, smerenia, răbdarea, iubirea şi faptele cele bune. Cine va iubi pre Dumnezeu din toată inima, pre fratele şi pre vrăjmaşul lui, ca pre sine însuşi, apoi, aceasta şi este voia lui Dumnezeu…

     Închinăciune dela mine la toţi fraţii şi surorile, la toţi părinţii şi maicile. La fratele Sofronie, sora Ana, fratele Gheorghe, sora Ileana, sora Lucheria şi la toţi ceilalţi fraţi şi surori.

     Hristos Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos şi Măicuţa Domnului, Arhistrategul Mihail, Arhanghelul Gavriil şi toate Oştile Îngereşti, Cetele Heruvimilor şi Serafimilor, împreună cu Sfântul şi Părintele nostru Feodosie, să vă Blagoslovească şi să vă păzească de tot răul. Vă Blagoslovesc şi eu, păcătosul şi multgreşitul înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Mă rog, fraţilor şi surorilor, să nu mă ruşinaţi. Că eu cu frăţia voastră mă laud, precum s-ar lăuda un cioban, cu un cârd de oi grase şi frumoase. Aşa mă laud şi eu înaintea lui Dumnezeu, şi a oamenilor. Asemănaţi-vă mie în toate celea. Că după cum aţi şi văzut de-acum, eu de nimica nu m-am temut şi nici nu mă tem, numai de Dumnezeu… Faceţi şi grăiţi drept, iar de oameni să nu vă temeţi, că toţi sântem muritori. Eu vă mai aduc aminte, că poate frăţia voastră aţi uitat, sau poate n-aţi înţeles, ori n-aţi ştiut şi nici n-aţi auzit? Ţine-ţi minte, când învăţam eu norodul şi pâlngeam? Aduceţi-vă aminte şi pricepeţi, eu nu vă voi mai spune mai mult. Eu pot să vă spun toate celea, dar nu-i nici o nevoie. Numai atât pot să vă spun, după cum grăieşte şi lumea, şi după cum o mai grăit şi mai înainte: ca-i un popă nebun… Poate că aşa o fi pentru ei. Însă Darul pre care mi l-au dat Tatăl de Sus, nimenea nu poate să mi-l ia, măcar şi de s-ar scula toată lumea asta. Aşa că, Mare Taină este aceasta, pentru cine vrea s-o înţeleagă, ori s-o vadă. Iar pentru ca s-o înţelegi şi s-o vezi, trebuie mai întâi sa-ţi aprinzi Lumina înlăuntrul tău, şi apoi o ve-i vedea şi în altul. Şi dacă încă, şi Dimnezeu va voi cuiva să-i descopere, ca să vadă şi să înţeleagă. Iar dacă nu va fi voia Lui, ca cineva să vadă ori să înţeleagă Darul tău, atunci aşa te vor goni din loc în loc, ca pre un nebun. Ei săracii vor să mă înveţe pre mine, ca să fiu învăţat…

     Şi iar vă rog fraţilor şi surorilor, Basarabenilor, Podolenilor şi Hersonenilor, care aţi lepădat toate şi aţi mers după mine. Luaţi bine sama, deschide-ţi ochii voştri şi vedeţi, că frăţia voastră nu pentru mine aţi lepădat totul. Unii pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos şi Sfânta Troiţă în Trei Feţe, care scoate Sufletele din Iad şi dăruieşte Viaţă veşnică. Că Una este şi nedespărţită Puterea la Cele Trei Feţe: la Tatăl, la Fiul şi la Duhul Sfânt. Dacă eu, care sânt un om ca toţi oamenii, păcătos, şi Dumnezeu aşa au voit de m-au iubit şi m-au luat la oi, Cioban, aşa prost şi neânvăţat cum sânt… Aceasta s-au făcut, că Dumnezeu aşa au vrut. Nu numai pentru mine, ci şi pentru Frăţia voastră, pentru toţi Creştinii şi pentru toată Lumea asta, ca să vadă şi să ştie, că El este Dumnezeu, în Cer şi pre Pământ. Numai că noi nu-L căutăm şi uităm de Dânsul, iar mai apoi El ne lasă pentru o vreme, ca să ne mai învârtim ca o găina chioară… Iar când ne aducem aminte de Dânsul şi facem voia Lui cea Sfântă, şi tot Binele, atunci şi El ne aude şi ne ascultă. Dar când facem rău, atunci ne aude diavolul cel întunecat şi le scrie pre toate la Catastif. Cu lacrimi vă rog, să nu încetaţi de a face Bine şi de a-L iubi şi slăvi pre Dumnezeu din toată inima. Înmulţiţi-vă Cârdul, faceţi bine, iubiţi Sfânta Biserică din toată inima, şi străduiţi-vă să împliniţi ceea ce ne învaţă ea şi slujitorii ei cei adevăraţi. Şi să nu-i urâţi pre slujitorii ei, ci să-i iubiţi din toată inima, ca şi pre Sfânta Biserică. Că ei, de Dumnezeu sânt aleşi, ca să-I slujească Lui în Sfanta Biserică. Ca şi Apostolii, Arhiereii, Preoţii, Călugarii, Călugăriţele, şi toţi Creştinii lui Dumnezeu cei Botezaţi. Ei sânt lauda şi podoaba Domnului de pre Pământ, atunci când cred şi nădăjduiesc şi Îl iubesc pre El. Dacă noi facem voia Lui cea Sfântă, apoi şi Dumnezeu se bucură împreună cu toate Puterile Cereşti, că vede, că noi credem aşa, prin nevăzut, că El trăieşte în Ceruri. Aşa, cum s-ar bucura împăratul acesta pământesc, atunci când în împărăţia lui îi pace, şi-i bine, şi nu se aude nimica de rău, ci numai de bine. Şi el atuncea se bucură şi se veseleşte.

     Şi iar vă rog fraţilor şi surorilor, nu vorbiţi pre nimenea de rău, ci mai bine să-i iubiţi pre toţi: pre răi şi pre buni, pre frumoşi şi pre urâţi, pre bogaţi şi pre săraci, pre neputincioşi şi pre voinici. Nu blestemaţi pre nimenea, măcar cât de păcătos să fie omul. Şi chiar de l-ai vedea tu păcătuind, nu-l judeca şi nici nu te mira. Că el om este şi va porni şi el pe o cărare curată, atunci când s-a trezi într-un bâlhac de glod, când s-au umplut şi vede că nu mai are încotro… Când s-au întâmplat cu dânsul aşa atunci el era ca un om lat, şi dacă el s-au sculat şi s-au pocăit, Sfânta Biserică îl va iubi, măcar să fie el negru ca tăciunile de păcate. Şi încă odată fraţilor şi surorilor, cu lacrimi vă rog, nu judecaţi pre nimenea: arhierei, preoţi… Că măcar să fie ei negri precum e cărbunele de păcate, să nu vă miraţi şi să nu-i judecaţi. Că ei sânt aleşi de Dumnezeu, ca să se roage pentru noi. Şi dacă s-or pocăi, atunci Sfânta Biserică îi va ierta, şi-i va face din negri, albi. Fraţilor şi surorilor, împăcaţi-vă unul cu altul, faceţi bine şi vă iubiţi unul pre altul. Credeţi şi Îl iubiţi pre Dumnezeu din toată inima şi mintea, făcând numai faptele cele bune. Lucraţi lui Dumnnezeu din toată inima şi apoi ve-ţi vedea ce va face Dunmezeu şi cu Ghermanu şi cu toţi… Veni-ţi neamuri şi vă plecaţi, că cu noi este Dumnezeu şi fără de El nu puteţi face nimica!

     Şi iar vă rog fraţilor şi surorilor, şi aş vrea să ştiu: de ce m-aţi alungat de pre locurile frăţiilor voastre? Chiar eu unul n-am încăput în Basarabia, ori în Herson, ori în Podolia? Chiar eu sânt aşa de păcătos, ori aşa de rău, că nici măcar subt un gard n-am încăput? Că eu gândesc, că măcar cât de rău aş fi, dar subt un gard tot aş avea loc… Nu ştiu…o-o-of Doamne, Miluieste-mă! Miluieste-mă, Doamne, Dumnezeule şi pre mine şi pre toată lumea asta, şi Ţie Slavă!

     Pre mine să nu mă măriţi, ci numele Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos şi al Măicuţii Domnului, al Îngerilor şi al tuturor Sfinţilor şi Marilor făcători de minuni şi pre Părintele nostru Feodosie. Că eu n-oi arăta faptele mele, ci ele singure s-or arăta, şi cu ce m-oi arăta, cu aceea m-oi îmbrăca. Iar frăţia voastră să înţelegeţi ce s-au lucrat la Balta, la Cameneţ, în Mănăstirea Muromski şi pe Drum, şi în Petrozavodsk, şi în Anzer, şi în Soloveţki ostrov. Apoi să ştiţi, că toate acestea s-au lucrat cu Puterea cea de Sus, a Duhului Sfânt. Şi nu cu a mea, ori cu a oamenilor, să nu mai gândească nimeni aşa, că toate aşa s-au împlinit, că Dumnezeu aşa au voit. Iar eu doar am Crezut, am zis Drept şi am dat de gol toate lucrurile diavolului. Pentru Dreptate m-au urât pre mine lumea şi fraţii mei, că eu L-am iubit pre Dumnezeu, nu numai cu gura, ci şi cu inima şi cu lucrul. Şi nu m-am mai dat în lături, măcar să mă fi ucis. Vă rog fraţilor şi surorilor, asemănaţi-vă mie: cu credinţa, nădeajdea, iubirea, smerenia, răbdarea şi faptele cele Bune, cu lacrimile cele fierbinţi pentru Dreptate, şi apoi…se va cutremura Pământul. Cu lacrimi vă rog, să nu mă ruşinaţi, face-ţi bine, că eu mă laud cu copii mei. Semănaţi-mi mie şi ne va fi bine. Iertaţi-mă pre mine, dar să le citiţi şi la fraţii care întreabă de mine. Fi-ţi blânzi, plecaţi, smeriţi şi mititei tuturor…”

     Aceste Cuvinte, le-au scris singur Părintele Inochentie cu mâna lui, din ostrovul Soloveţki, următorilor săi la Gradina Raiului.

 

Capitolul 28

 

Despre petrecerea în ostrov, minunile, învăţăturile şi Darul cel

Mare care au lucrat aici pre Pământ în Părintele Inochentie

    

     Şi dacă s-au înştiinţat norodul de Părintele, au început a merge şi mai tare la Dânsul, că viaţa lui era foarte grea acolo, la ostrovul Soloveţki. Mult s-au abătut viaţa lui înspre scârbă şi necaz, dela mai marii Bisericii şi ai lumii acesteia.

     Noi am ajuns la Părintele Inochentie şapte Suflete. Şi când am intrat în chilie la Părintele, pe masă erau şapte Prescuri, şapte băsmăluţe şi şapte Cruciuliţe. El ne-au întrebat: “Câţi sânteţi?” Noi am răspuns: “Şapte Suflete.” Atunci el au zis: “Iată, eu pentru şapte Suflete am şi gătit…” Şi ne-au împărţit la toţi acele Daruri. Apoi, noi ne-am dus în casa pentru oaspeţi. Şi numai cât am intrat în casă, că au venit şi Părintele după noi, cu o jumătate de Pască cu brânză, şi ne-au zis: “Iaca, ei nici posmagi nu-mi dau, da Popa mănâncă Pască proaspătă. Oare cine credeţi voi că i-au dat-o acuma, caldă? Ei v-or să mă omoare, da la Popa-i Paştele… Are Popa şi fără dânşii cine să-i poarte de grijă, pre care ei nu-i vad…”

     Aceasta s-au întâmplat în luna lui Septembrie. A doua zi, au mai venit un cârd din patruzeci şi două de Suflete. Pe patruzeci, Părintele i-au aşezat la masă, iar pre doi dintre ei, anume pre Ion şi cu Pelaghia, i-au dat deoparte dela masă. Pe masă erau aşezate 99 de ceşculiţe şi un păhar, iar Părintele Inochentie, ca boierii suflecându-şi mânecele, ne slujea nouă. Ne punea la toţi dinainte: la unul o bucăţică de zahăr, la altul două bucăţele, la altul, trei. La două surori le-au pus dinainte sare, la altul i-au dat o ceaşcă, iar altuia i-au dat două ceşti… Şi ne grăia: “Iată, cum vă slujesc eu pre voi şi vă iubesc, aşa şi voi să vă slujiţi unul pre altul, şi precum eu vă iubesc pre voi, aşa şi voi să vă iubiţi. Şi din câţi sânteţi voi aicea, nimenea nu înţelege. Dar când se va descoperi, veţi rămâne ca boii… Că nu au ştiut ei să rămâie măcar un ceas pre Calea aceasta. Pentru că lor nu le este dat de Sus. Proorocii şi Sfinţii Părinţi au ştiut de Calea aceasta, şi au plâns ca să ajungă, şi n-au ajuns… Dar vouă, vă este dat de Sus. Că, dacă nu v-ar fi fost dat vouă de Sus, nu mai ajungeaţi voi pre aicea, prin locurile acestea, tocmai în fundul Rusiei şi în mijlocul Mării. Dar sânteţi chemaţi de Sus ca să veniţi. Şi tulburandu-se cu Duhul au strigat: “Ei îi aşteaptă să vie pre Sfinţii Prooroci Ilie, Enoh şi Ioan, şi pre alţii. Dar nici nu ştiu, că, acum sânt toţi pre Pământ şi fac cu dânşii ce vor. Popa îi Piatra Cea cu Şapte Ochi şi le împlineşte pre Acestea toate. Or să vină din lume şi numai semne de minuni or face, şi pre aceia i-or primi. Că lumea ce este a ei primeşte, dar ce nu este a ei, nu primeşte. De L-ar fi primit la început pre Mântuitorul, m-ar fi primit şi pre mine, iar dacă mă primeau pre mine, vă primeau şi pre voi. Dacă ascultau Cuvintele mele, le-ar fi băgat în samă şi pre ale voastre. Nu-i nimica, le-or primi ei şi le-or însemana. Dar aşa, cum m-au primit pre mine, aşa şi pre voi. Iar voi draga Popii, să nu vă scârbiţi când vă vor goni şi vă vor departă dela Sfânta Biserică şi dela Sfânta Ceaşă, şi nu vă vor da Sfânta Anafură, ci vă vor bate, vă vor închide şi vă vor huli. Că, aşa cum m-au muncit pre mine, aşa şi pre voi. Şi, bucuraţi-vă, că aşa trebuie să fie, ca să se împlinească cu voi Scriptura. Descoperit o să vă spun: precum au fost ucenicii Mântuitorului pre Pământ, aşa şi acum. Acum sânt ucenicii Duhului Sfânt pre Pământ. Tot acele Duhuri luate, pentru ca Întâi au fost cu păgânii, dar acuma îi cu Creştinii. Şi are să se aleagă numai Credincioşii în Duh şi Adevăr. Veni-va vremea, când împăraţii Pământului, tare vor mai vrea să-şi schimbe viaţa cu voi, şi nu vor putea. Iar duhovnicii şi-or zmulge părul din cap, că n-au ştiut. Acum vă bat că le spuneţi despre mine, dar şi mai tare au să vă bată atunci, că nu le-aţi spus. Să nu se împiedice de Piatra Cea din Colţ, că tare o să le mai fie greu odată. Să le spuneţi, că Popa îi Ioan Olaru, şi are să strice toate oalele…”

     Când ne-au aşezat Părintele a doua oară la masă, pre Ion şi Pelaghia, iar i-au dat deoparte dela masă. Iar când ne petrecea, Părintele Inochentie l-au luat pre fratele Fiodor lângă Dânsul. La despărţire, el l-au cuprins pre fratele Fiodor şi i-au zis: “Pre mine nu mă mai purtaţi la gât, ci purtaţii pre Măicuţa Domnului, pre Sfântul Feodosie şi pre ceilalţi Sfinţi, că eu sânt om ca toţi oamenii… Atunci, fratele Fiodor au strigat: “Părinte, Te-oi mări şi în frunte Te-oi pune! Că Te-am cunoscut că Tu eşti Iisus, Ioan, Toate Cele Şapte Taine!” Iar Părintele au zis: “Cine în Cer este mai Mare de cât Ioan Botezătorul, din Sfinţii de pre Pământ? Apoi să ştiţi că acesta-i.”

     Au venit odată la Părintele Inochentie la Soloveţki, un schimonah cu numele Iosif, dela Sfântul Munte şi care nu mai fusese până atunci la Părintele. Părintele Inochentie când numai l-au văzut, l-au şi strigat pre nume. Şi multe alte minuni se mai făceau de către Părintele Inochentie. Odată Părintele ne-au zis: “Am să pun de-acuma pâinea de desubt şi mămăliga deasupra, opincile la mijloc şi colacii pe la margini, ca să le păzească. Ei vor să mă mântuie pre mine, dar Popa îi va mântui pre dânşii. Are şi Românul o Cruce Mare, dar mai mititică decât a voastră, a Basarabenilor. Dacă va păzi-o şi va mari-o, bine, iar dacă nu, va prăpădi-o.”

 

Capitolul 29

 

Despre eliberarea Părintelui Inochentie din ostrovul Soloveţki,

întoarcerea lui la Grădina Raiului, despre cum s-au zidit

Grădina Raiului şi cum au continuat lucrul Părintelui aici

     Dar iată că a venit şi primăvara anului 1917, şi toate Cuvintele Părintelui Inochentie, s-au împlinit. S-au făcut revoluţie mare preste toată Rusia şi norodul de preste toată împăraţia rusească au primit slobozenie. Următorii Părintelui Inochentie s-au dus la Dânsul, pentru că în ziua de 1 Iunie 1917, noua putere l-au slobozit pre Părintele din ostrovul Soloveţki. Şi norodul bucuros, au luat împreună cu Părintele vaporul şi au mers la Arhanghelsk. Acolo Părintele au primit drepturi şi s-au întors în Basarabia, la Grădina Raiului.

     Pe vremea când Părintele Inochentie era încă la Cameneţ, trei fraţi din satul Lipeţchi, Nichita, Sofronie şi Gherasim, au dăruit Părintelui 50 de desetine de pământ, care se află la 12 vârste de târguşorul-gară Bârzula, nu departe de Balta. Pre moşia Lipeţcului, cu Blagoslovenia Părintelui Inochentie, următorii lui au pus acolo vie şi livadă, pe o suprafaţă de 15 desetini. Au făcut şi Schit, iar subt pământ au săpat Peşteră. Peştera se lucra în taină, nimenea nu ştia, fără numai cei ce lucrau la ea. Ziua lucrau, iar noaptea scoteau ţărâna şi o acopereau cu gunoi. Oamenii stăpânirii veneau în fiecare zi, iar uneori şi noaptea, căutând ca să nu se îngrămădească acolo norodul. Pre care îi găseau, îi băteau şi îi trimiteau pe la casele şi satele lor. Cu mare pază şi frică era lucrul lui Dumnezeu, dar aşa se lucra.

     Slobozit din Soloveţki de noua stăpânire, Părintele Inochentie au venit la acest Schit. Şi, îngrămădindu-se norordul, Părintele au început iar a propovădui Evanghelia lui Hristos. Minuni mari se făceau şi aici. Bolnavii se tămăduiau, orbii vedeau şi ologii mergeau. Iar duhurile cele necurate şi răle, se tulburau şi strigau: “Tu eşti Duhul Adevărului!” Părintele îi certa să tacă. Schitului i s-au mai pus şi numele de Grădina Domnului, şi Grădina Raiului. Şi cu adevărat că rai au fost acolo. Pe subt tot pomul şedeau câte o roată de Suflete, de bărbaţi, femei şi copii, bătrâni şi tineri, bogaţi şi săraci, mari şi mititei. Şi toţi Îi dădeau laudă lui Dumnezeu. Era şi un râmnic de scăldat, care era cimentuit preste tot şi avea şapte găuri pe de o parte, şi şapte de cealaltă parte. Iar în mijloc mai avea o gaură, din care izvora apa. Şi cine se scălda acolo, se lecuia de multe boale. Mai era şi o fântână, largă şi adâncă de 24 de stânjeni, din care apa se scotea cu două ciuturi. Şi nicăieri nu se mai găsea apă ca acolo. Când au venit Părintele Inochentie la Schit, încă nu era nici un adăpost. Şi au început a se lucra acolo cu dragoste frăţească şi chiar singur Părintele lucra cu norodul. La început, când au prins a năvăli norordul, fiind mulţi şi neavând unde să se adăpostească, s-au făcut două colibe lungi şi cu câte trei uşi fiecare. Şi erau acele colibe mari, lungi şi încăpătoare, şi pline, bătute cu norod. Casele se făceau în trei zile, la care şi Părintele lucra împreună cu tot norodul. Iar ascultarea, se facea aşa: care şi ce putea să facă, aceea făcea. Erau acolo şi plugari, şi lemnari, şi fierari, erau şi lucrători la gradină, şi la Peşteră. Dar la lucrul propovăduirii, mai mult ajutor îi da Părintelui, Grigore Grigoreanu. Îl mai ajutau şi alţii, cui le descoperea Dumnezeu, şi i se da şi Blagoslovenie de către Părintele Inochentie. Au venit la Grădină şi fratele Fiodor cu un mare cârd de norod, care încă nu-L vazu-se pre Părintele Inochentie. El pre Părintele Inochentie îl mărturisea la norod, dar norodul cu totul nu-l da Părintelui. Nici norodul nu se păzea de dânsul, şi nici el de norod. Părintele Inochentie l-au primit cu mare dragoste, iar după trei zile Părintele l-au trimăs înapoi în Basarabia, cu tot norodul lui. Mai apoi au venit şi Ion cu Pelaghia cu un cârd de norod, şi tot nu da norodul de tot Părintelui. Stăteau deoparte şi strigau: “Hristos au înviat!” Părintele Inochentie le striga să tacă, dar ei şi mai tare strigau: “Nu vom tacea, ca te-am cunoscut cine eşti! Tu eşti Dumnezeu Tatăl, iar Fiodor îi Fiul!” Părintele Inochentie îi făcea diavoli văzuţi şi se întorcea cu spatele la dânşii, dar ei încă şi mai tare strigau… Iar Părintele le zicea: “Dacă aţi fi un Duh cu mine, m-aţi asculta, dar aşa, nu sânteţi un Duh cu mine.” Odată Părintele vrând să-l scoată pre Ion de acolo, l-au pus într-o căruţă şi l-au pornit la gara Bârzula. Iar el, şi-au rupt tot de pe dânsul şi au fugit înapoi, aproape în pielea goala. In timpul acesta, Părintele Inochentie stătea la cafedră şi propovăduia la norod. Şi el au venit şi vroia să se suie pe cafedră la Parintele, aşa, în pielea goala… Părintele Inochentie îl împingea înapoi, iar norodul lui îl râdica din nou pe cafedră, la Parintele. Părintele le striga să se dea înapoi, că o sa-l strivească, că ei săreau buluc unul preste altul, ţipând şi răcnind. Şi sărind toţi oamenii lui Ion preste scândurile cafedrei, l-au înconjurat pre Părintele, răcnind la el şi trăgându-l de haine. Dela portiţa ogrăjoarei, îi strigau Părintelui să se ascundă, că o să-l rupă. Iar Părintele Inochentie, îi uda pre oamenii lui Ion cu apă, ca sa nu se înăduşe, că între timp ei se urcaseră unul preste altul. Apoi au venit 12 cazaci, l-au scos pre Părintele dintre dânsii şi l-au dus într-o casă. Atunci oamenii lui Ion, ieşind afară din ogrăjoară, s-au împrăştiat care şi încotro. Iar lânga cafedră, au rămas şase oameni morţi… Lângă cafedră, afară de ogrăjoară erau doi copaci mari, rotaţi şi cu frunzele îngrămădite, ca să fie umbră. Că stătea Părintele toată ziua cu capul descoperit şi predica la norod. Iar Ion, s-au suit în unul din aceşti doi copaci şi se uita de preste gard la cei morţi. Venind Părintele şi văzându-l cum stă şi caută din copac la cei morţi, i-au zis “Ce-ai făcut, duh necurat? O să dai sama, pentru că nu-s la ştirea mea.” Dar Ion din copac au zis: “Dacă eşti tu Duhul Sfânt, înviază-i! Ca să vadă lumea şi să creadă!” Iar Părintele Inochentie i-au zis: “Atunci, o să vezi tu diavol şi duh necurat! Minuni cauţi?! Minunile, nu-s pentru păgâni, ci pentru Creştinii credincioşi, ca să creadă. Lasă, ca a veni el antihrist făcând minuni… Şi atunci, foc din Cer va coborâ Dumnezeu şi va umplea lumea de foc! Şi pre voi o să vă ardă, de nu veţi crede şi nu vă veţi ruga lui Dumnezeu.” Şi întorcându-se la norod, Părintele au grăit: “Vedeţi diavolul cum cere minuni?! Ca şi la Mântuitorul…”

     A doua zi, mă cheamă Părintele pre mine la Dânsul şi-mi zice: “Să te duci în Basarabia şi să-i zici lui Fiodor să vină aici, la mine, cu norodul lui. Ca să-i dau bici să bată trupeşte, că s-au tulburat toţi diavolii de-acum… Că-i mare şi a lui Fiodor. Nu eu i-am dat-o, ci Cel ce mi-au dat mie, i-au dat şi lui, dacă va duce-o drept. Dar dacă va duce-o afară de cum am dus-o eu, apoi de dânsul şi de norodul lui eu nu am să răspund. Dar vai şi iar vai de cel ce s-a pune în dreptul Popii!”

Capitolul 30

 

Despre cum au venit Fiodor cu norodul lui la Grădina Raiului

     Venind fratele Fiodor cu norodul lui, Părintele Inochentie l-au întâmpinat pre el şi l-au dus în ogrăjoară, iar norodul au rămas afară. Că al lui norod mergea contra Părintelui Inochentie. Părintele Inochentie îi intreba: “Fiodor de cine vă mărturişeste?” Iar norodul îi răspundea: “De tine, ca eşti Duhul Adevarului!” Părintele Inochentie le zicea: “Dacă Fiodor vă mărturiseşte de mine şi el va adus la mine, atunci cu el nu mai aveţi nimica… Ascultaţi-mă pre mine şi faceţi ce vă spun eu.” Iar ei strigau: “Tu eşti Tatăl şi Fiodor îi Hristos!” Atunci Părintele Inochentie le zicea: “Pre mine m-au trimăs Hristos, ca să-L mărturisesc şi să-I slujesc Lui. Dacă voi zice-ţi că Fiodor îi Hristos, apoi dar, eu lui îi slujesc… Eu pre Fiodor l-oi primi subt rasa mea, dar nu ştiu voi ce veţi face. Că dacă nu mă veţi asculta, vă voi zice că nu vă ştiu pre voi cine sânteţi…” Şi aşa Părintele Inochentie se lupta zi şi noapte cu duhurile.

     Odată Părintele au îmbrăcat un cojoc lung, până în pământ, şi-au pus o cuşmă brumărie pre cap, l-au luat pre fratele Fiodor şi s-au dus numai ei doi, cu căruţa cu cai, ca să se primble. Iar întorcându-se ei înapoi, fratele Fiodor era îmbrăcat cu cojocul Părintelui.

 

Capitolul 31

 

Despre Grădina Raiului şi despre cum lucra Părintele şi

aici cu norodul care venea la El de preste tot, zi şi noapte

    

     Şi s-au făcut la Grădina o Biserică mare şi frumoasă, din lemn, împodobită toată cu fel de fel de Icoane, care de care mai frumoase, aduse din Basarabia. Preot era însuşi Părintele Inochentie. Mai venise şi alţi preoţi, de prin alte locuri, dar după câteva zile, plecau de acolo… Cântăreţi în această Biserică erau patruzeci de fete şi zece bărbaţi. Şi nicăierea nu se mai cânta aşa de bine şi frumos, ca la Grădina Raiului. S-au mai făcut şi case multe, mari şi frumoase. Casa Părintelui Inochentie era în mijloc, iar celelalte de jur împrejur. În aceste case trăiau cântăreţii şi lucrătorii dela Peşteră. In afară de ogrăjoara aceasta cu case, s-au mai facut o ogradă mai mare, cu corpusuri de cladiri, unde era găzduit norodul care venea la Părintele şi fratele Fiodor cu norodul lui. Iar în colţul dinspre Răsărit al acestei ogrăzi, s-au facut şi o cafedră înaltă, dela care predica Părintele Inochentie cu Crucea în mână, la norodul care venea la el zi şi noapte… Aici la Gradină, au intrat în inimile norordului, lucrurile şi predicile Părintelui Inochentie, care i-au râdicat până la cea mai înaltă şi frumoasă înţelepciune Duhovnicească.

     Norordul venea aici zi şi noapte, cu căruţele, cu trenul şi pe jos. Unii veneau pe jos tocmai dela câteva sute de vârste, numai ca să audă măcar un Cuvânt din gura cea Sfântă a Părintelui. Şi fiecare după ce gând avea, aşa înţelegea… Cine venea cu gând bun şi cu inimă curată, multe li se mai descopereau lor. Dar care veneau cu gând rău, cum veneau, aşa şi se întorceau şi nimica nu mai înţelegeau. Fiecare aducea Jertfă cine şi ce putinţă avea, care se împărţea la săraci şi la cei ce aveau lipsă. Se aduceau mai mult Icoane. Uneori veneau câte două-trei sute de Suflete şi aduceau fel de fel de Icoane, mari şi mititele. Iar câte odată veneau şi aduceau Sfintele Icoane cu alai. Norodul împreună cu preoţimea, cu cântări şi cu slăviri Dumnezeieşti de huiau văile. Iar la Grădină când ajungeau, erau întâmpinaţi în dangătul clopotelor şi tot cu cântări şi cu slăviri Dumnezeieşti de către norodul şi preoţii de aici, în frunte cu Părintele Inochentie. Şi după ce intrau în ogradă, se slujeau molebeni. Apoi mergea tot norodul dela Gradină şi sărutau Sfintele Icoane, iar cei care le aduceau mergeau la Părintele Inochentie şi primeau dela el Blagoslovenie. Veneau la Grădină calici, săraci şi mişei, şi toţi cei ce aveau lipsă de cele trebuincioase în această lume. Şi Părintele Inochentie le împlinea dorinţele la fiecare. Veneau unii ca leii şi se întorceau înapoi ca mieii. Polcuri de moscali înfocaţi veneau, ca să sfărâme tot… Şi numai cum îl vedeau pre părintele Inochentie, uitau de toate şi începeau a tremura. Iar Părintele îi Blagoslovea şi le da la fiecare câte un prosopel, câte doua-trei carboave, brâişoare, cruciuliţe, băsmăluţe de nas, ţoluri de aşternut şi oghele de pus pe picioare. Apoi îi hrănea şi îi cinstea cu vin, iar după ce îi Blagoslovea, se duceau înapoi de unde veniseră, ca mieii…

     Odată, au strigat Părintele Inochentie la nişte bolşevici, care au venit acolo cu rău: “Ce, îi rău Neculai?! Da banii şi hainele lui sânt bune?! Nu mai gândiţi voi ca l-aţi mântuit. Nu. Popa l-au prăvălit şi tot Popa l-a râdica. D’apoi, când l-aţi vedea pre el a doua oară înzălat, oare ce-aţi mai zice?!” Altă dată au venit la Grădina 40 de cazaci cu rău. Părintele Inochentie i-au întâmpinat cu Sfânta Cruce şi toţi au mers la Dânsul la Blagoslovenie… Apoi au încălecat şi Părintele pe un cal şi împreună cu cazacii au înconjurat Grădina. Părintele în mijloc şi ei pe de lături. Un frate călare înainte ca un agent secret şi alţi fraţi care au mai găsit cai, din urmă. Când au venit înapoi s-au pus o masă afară de poarta ogrăzii, iar cazacii şi-au pus toţi săbiile pe masă. Părintele Inochentie au făcut Rugăciuni, i-au stropit pre cazaci cu Sfânta Agheazmă, i-au încins cu brâişoare şi le-au pus Cruciuliţe la gât. Apoi i-au Blagoslovit cu Sfânta Cruce şi le-au dat o Icoană cu Chipul Mântuitorului Cel nefăcut de mână, cu care s-au întors Părintele dela Muromski şi care l-au însoţit pre el preste tot locul în ostrov. La despărţire Părintele le-au zis: “Mergeţi, iar când o să-mi trebuiţi vă voi găsi eu.” Şi întorcandu-se la norod, au zis: “Îi vedeţi? Aiştea au să curăţe Pământul de răutate…”

 

Capitolul 32

 

Despre minunile cele înfricoşate şi despre cum lucra la arătare înaintea oamenilor Darul cel Mare al Duhului Sfânt

care sălăşluia în Sfântul Părintele nostru Inochentie

    

     Slujba şi predica la Gradină mergea fara încetare. La toţi care veneau la Grădină, Părintele le dădea cruciuliţe, tămâie, untdelemn Sfinţit, iconiţe, cărticele de rugăciuni şi altele. Părintele Inochentie, pre toţi îi semăna cu flori şi îi stropea cu Sfânta Agheazmă. Iar când vorbea Părintele, mulţi vedeau foc ieşind din gura lui cea Sfântă.

     Odată cum stătea Părintele şi predica la cafedră, au venit doi hulubi, s-au aşezat pre umerii lui şi se uitau în jos la gura lui cum grăia. Iar din gura lui ieşea pară de foc. Altă dată au venit un hulub, care s-au aşezat pre capul Părintelui şi se uita şi el în jos la gura lui cum grăieşte, apoi se uita la norod de parcă vroia să-i grăiască…

     Cei care veneau cu credinţă la Părintele Inochentie, toţi primeau bucurie duhovnicească în Suflet, dar şi trupească, Şi nimenea nici odată nu ieşea obijduit dela Părintele Inochentie. Nemărginita lui dragoste, milă şi bunătate, s-au răspândit şi s-au vestit preste tot, şi veneau în toată ziua sute de săraci după milă, iar Părintele pre toţi îi miluia. Mulţi veneau şi rămâneau la Grădină, chiar şi mai multe zile. Se mărturiseau şi se Împărtăşeau cu Sfintele, Preacuratele şi de Viaţă Făcătoarele Taine, şi încă şi pre alţii îi mai aduceau la hrana cea veşnică şi dătătoare de Viaţă pentru Suflet.

                                

Capitolul 33

 

Despre Peştera şi Bisericile dela Grădina Raiului şi despre

minunata alcătuire a Rânduielii de slujbă lui Dumnezeu

    

     Uşa Peşterii da în ogrăjoară cea mica cu case, iar pereţii Peşterii erau din cochileţi de piatră albă, clădiţi cu ciment şi daţi cu var amestecat cu nisip alb. Peştera mai avea şi nişte răsuflători făcute cu meşteşug, în chip minunat, pentru ca aerul înăuntru să fie în toată vremea curat şi proaspăt. În Peşteră au fost săpate două Biserici, una mai mare şi alta mai mititică, amândouă împodobite cu preafrumoase Icoane, aduse din Basarabia. Peştera era alcătuită din opt tunele, iar în fiecare tunel erau săpate chilii. Şi în fiecare chilie stăteau câte două-trei fete mari, fecioare curate, care duceau o viaţă pustnicească, mai mult în post şi în rugăciune. Multe din aceste fecioare rămâneau şi preste noapte şi ceteau la Psaltire, Acafiste şi alte multe rugăciuni. În Bisericile din Peşteră în toate zilele la 2 ceasuri după miezul nopţii se săvârşea Sfânta Liturghie, unde se Împărtăşea norodul cu Sfintele Taine, de două ori pe săptămână. Unii se Împărtăşeau de trei ori, iar alţii în fiecare zi. In Biserica de afară se făcea Sfânta Liturghie numai Duminica şi de Sărbători. De dimineaţă se făceă Sfântul Maslu şi apoi se săvârşea Sfânta Liturghie, după Sfânta Liturghie Sfinţirea Apei, iar mai apoi Molebeni şi Acafiste. Seara Vecernia şi Acafiste, iar Psaltirea se cetea în Bisericile din Peşteră şi prin chilii. Şi cum nu stă Soarele, aşa nu se oprea Rugăciunea la Grădina Raiului: unul cetea la Psaltire, altul Pomenea Sufletele ce s-au scris în Cartea de Veci, una la vii şi alta la morţi. Mare frică şi cutremur îi cuprindea pre credincioşii care intrau acolo şi vedeau ce au făcut Părintele Inochentie. Iar Peştera s-au făcut de către oameni proşti care nu ştiau nimica înainte de a veni acolo, ci au fost povăţuiţi de Dumnezeieasca Învăţătură, încât toţi se mirau şi se minunau de lucrul lor. Pre lucrătorii dela Peşteră i-au povăţuit un frate pre nume Ştefan. Iar după el un alt frate cu numele Luca.

     Părintele Inochentie cu răbdarea şi smerenia au ruşinat pre toţi clevetitorii şi vrăjmaşii lui. Şi era departe de toata zavistia, răutatea, vrajba şi fără de legea. El nu iubea mândria care îi era potrivnică firii lui. Inima lui era plină de toate bunătăţile Duhovniceşti, iar cu învăţătura lui cea Sfântă şi sănătoasă, muta inima fiecarui Suflet care venea la el. Părintele Inochentie la toate întrebările avea răspuns. Omul numai se gândea, iar Părintele îi şi răspundea la ce el au gândit. De Dânsul cu nimica nu te puteai ascunde, unde nu ai fi fost.

     Părintele Inochentie şi în Soloveţki şi la Grădina Raiului au spus la unii din următorii lui: “Eu sânt cel de pre urmă trimis de Dumnezeu şi mărturia mea îi de Sus, dar nimenea din lume n-o primeşte. Dar vor veni după mine din lumea aceasta şi vor face semne de mari minuni şi pre aceia îi vor crede şi îi vor primi. Că lumea crede şi primeşte numai ce-i a ei, iar ce nu-i a ei, nu primeşte. Cei din lume zic că ei cred în Domnul Hristos şi în Sfânta Evanghelie şi că Îl cunosc pre El, dar nimenea nu împlineşte ce este scris în Sfânta Evanghelie… Că de L-ar cunoaşte pre Domnul Hristos şi ar păzi Poruncile Lui m-ar cunoaşte şi pre mine, nu m-ar goni cum L-au gonit şi pre El. Dar precum au fost gonit El, aşa trebuie să fiu şi eu. Că de aş fi din lumea aceasta, lumea m-ar primi, dar Eu nu sânt din lumea aceasta şi loc întrânsa n-am. Şi nici dintre voi unii loc în lume nu veţi avea, ci veţi fi depărtaţi dela toate celea şi de preste tot, goniţi de prin sate şi de prin Biserici. Acestea toate se vor întâmpla pentru ca să se împlinească cu voi Scriptura. Şi cine va răbda până la sfârşit, acela Mare se va chema. Fără de Legea se va înmulţi şi din cauza fără de Legii, Dragostea se va răci şi tare puţini vor mai rămâne până la urmă cu mine. Dar sânt din cei care nu m-au văzut, nici nu m-au auzit şi ei vor fi cu mine. Are Popa acuma nişte oameni, copţi ca zămosul şi amiroase frumos, dintre cei care nici nu m-au văzut. Dar dintre cei care m-au văzut şi mă văd, îi tare mult gunoi… Şi aicea, voi singuri vă veţi alege care şi încotro. Nu eu, ci voi singuri vă veţi alege. La Mântuitorul au fost o Iudă, dar la mine sânt mii. Dintre ai mei vor ieşi şi mulţi prooroci minciunoşi, dar şi mulţi tâlhari subt numele meu vor umbla, ca să vă strice şi pre voi. Dacă aţi rămâne cu mine până la capăt vre-o şapte-opt, ori vre-o zece, tare bine ar mai fi…Mergeţi drept şi faceţi drept şi nu vă temeţi de nimenea numai de Dumnezeu. Că cu toţii odată şi odată vom muri. Veţi fugi de o sabie şi veţi cădea în două şi mai ascuţite, aici şi Dincolo. De duhovnici să nu ziceţi nimica, că a lor Dar îi mai Mare. Ei au Cruce în mână, şi când se va descoperi cine sânt eu şi dacă vor râdica mâinile, cu mine vor fi. Dar de voi, mai greu va fi. Şi vai de cei ce vă vor goni şi vă vor huli. Răbdaţi, că cei ce rabdă pentru Dreptate, câştigă. Iar cei ce îi gonesc pre alţii, se vor osândi de către Dumnezeu.”

 

Capitolul 34

 

Despre cum se împlineau proorocirile Părintelui Inochentie

     Părintele Inochentie multe spunea şi din cele viitoare, care în mare parte de-acum s-au şi împlinit. La Muromski şi la Soloveţki ostrov, au zis că îl va prăvăli pre împăratul Neculai şi l-au prăvălit, odată cu revoluţia bolşevică. Iar la Grădina au strigat: “Nu mai gândiţi că Neculai îi prăpădit, nu. Are să vină încă şi aici, să se coboare în genunchi şi în Peşteră va auri.” Pe când încă era la Schitul Golgofa, Părintele Inochentie au zis despre împăratul Neculai: “L-oi da pre Neculai subt laiţă şi apoi iar l-oi râdica. Numai că nu ştim încă unde, aici în viaţa asta de pre Pământ sau Dincolo, după moarte.”

     (Şi iată că după aproape 90 de ani de la această proorocie, împaratul Neculai şi întreaga lui familie imperială au fost canonizaţi ca Sfinţi, de către Sinodul Bisericii Ruse… Părintele Inochentie, l-au ridicat pre Neculai de subt laiţă, după cum au făgăduit, numai că în viaţa cealaltă, de după moarte – nota edit.)

     Odată au venit la Grădină nişte oameni din satul Lipeţchi. S-au râdicat aproape jumatate de sat atunci, cu prăjini şi cu ciomege, ca să-l alunge pre Părintele şi pre norodul lui dela Grădină. Părintele Inochentie, i-au liniştit şi i-au trimăs acasă spunandu-le, că preste două zile o să le ardă satul. Şi trecând două zile, satul n-au ars, atunci oamenii au venit iar la Grădină şi îl făceau pre Părintele Inochentie minciunos… Iar în acea noapte, înspre a treia zi, au ars satul Lipeţchi, din temelii. Şi atunci au cunoscut ei, că Părintele au proorocit un an ca o zi.

 

Capitolul 35

 

Prooricirile Părintelui Inochentie despre Grădina Raiului

şi despre Basarabia

    

    Despre Grădina Raiului Părintele Inochentie au zis: “Grădina Raiului va fi înconjurată cu piatră scumpă, iar liniile vor fi poleite cu aur. Şi târg mare se va face aici, iar toate celelalte târguri vor fi aici grămadă şi Ierusalimul cel Nou în mijloc. Târgul va străluci de preafrumoase Soboare, iar case vor fi de două-trei vârste primprejurul Grădinii. Şi dealurile de primprejurul Grădinii vor fi negre de norod. Toate împărăţiile vor veni aici şi drumuri de fier vor face pe aici. Duhovnicii care mă gonesc şi mă hulesc acuma pre mine, vor rupe cu dinţii din gardul acesta, că n-au ştiut. Acum vă bat şi vă năcăjesc, că umblaţi şi le spuneţi de mine. Dar mai tare vă vor bate dacă nu le veţi spune. Aşa că, voi spuneţi-le, ca să nu zica odată, că n-au ştiut şi că nu le-aţi spus.

     În Basarabia va veni norod mult şi turcii vor veni, dar turcii nu vor şedea mult, ci vor adăpa caii în Nistru şi apoi vor ieşi.”

                                  

Capitolul 36

 

Proorocirile, lucrul şi învăţătura Părintelui Inochentie

    

     Minunile Părintelui Inochentie sânt nenumărate. Evanghelia toată au propovaduit-o şi au împlinit-o, după cum este scris despre El. Că precum au lucrat Mântuitorul cu ucenicii Lui, tot aşa şi Părintele Inochentie cu ai Săi. Iar afară de Evanghelie, el altceva n-au lucrat şi n-au învăţat. Şi preste tot locul pre unde el au umblat, au împodobit Bisericile cu Icoane frumoase şi bogate. Norodul l-au Luminat cu Cuvântul lui Dumnezeu şi la toţi le dăruia lucrurile cele Sfinte, înnoindu-i cu Dragostea cea duhovnicească. Pre toţi cei înţelepţi îi unea cu Sfânta, Drept Slăvitoarea, Soborniceasca şi Apostoleasca Biserică a lui Hristos, zicându-le: “Pocăiţi-vă de voie, că de nu vă veţi pocăi de voie, o să vă pocăiţi de nevoie… Că vremea de acum este, numai ceasul încă n-au sosit. Că ziua şi ceasul, nici Îngerii din Cer nu-l ştiu. Noi petrecem vremea cea de pre urmă, aşa că ţineţi-vă bine de Pravoslavnica Biserică şi de a ei învăţătură. Pentru că Capul acestei Biserici este Hristos. Iar mai Mare Nume decât al Lui, nu este. Nici în Cer, nici pre Pământ. Iar cu Acest Nume, poate fiecare să se mântuiască. Cine va crede şi se va însemna drept cu Sfânta Cruce, şi va păzi învăţătura Sfintei Biserici, se va mântui. Eu am venit ca să întăresc şi să înnoiesc Legea, să vă întăresc pre voi în Pravoslavnica Credinţă şi să aduc tot norodul la Sfânta Biserică. Dar nu m-au primit, ci au măturat toate ostrovurile şi puşcăriile Rusiei cu mine. M-au împuşcat, m-au însuliţat, m-au batjocurit, cu otravă m-au adăpat şi la toate muncile şi chinurile m-au dat. Apoi iaca şi eu degrabă dela voi m-oi duce, şi vor veni alţii, care vor strica Legea şi vă vor depărta dela Sfânta Biserică. Bisericile le-or inchide, vă vor lua cruciuliţele de la gât şi Sfintele Icoane de prin case, şi nici măcar semnul Sfintei Cruci nu vă vor lăsa să vă faceţi. Dar la cei care îşi vor face Sfânta Cruce, n-or avea ce să le facă. Iubiţi-vă, ajutaţi-vă, rugaţi-vă unul pentru altul, că Dragostea Frăţească, este mai tare decât fierul, e mai tare încă şi decat postul şi rugaciunea… Că, dacă nu va fi Dragoste, poţi să ai mare credinţă, încât şi munţii să-i muţi din loc, să dai toată averea ta la săraci, şi chiar trupul în foc să-l dai şi tot degeaba. Dragostea, de nimic nu se sminteşte, pre nimeni nu pizmuieşte şi nu se bucură de nedreptate. Ci toate le suferă, rabdă şi nădăjduieşte, dar nici odată nu cade. Urmaţi Dragostea şi căutaţi Pacea, şi urmându-le Îl veţi vedea pre Dumnezeu”.

     Şi norodul fiind însetat de învăţătura lui cea Duhovnicească, se ducea dupa El, ca oile după Ciobanul Cel Bun care Îi cunosc glasul, dorind ca să apuce dela El, Apa cea Vie şi Cuvântul vieţii de veci.

 

Capitolul 37

 

Despre cum norodul au călcat Sfânta Cruce în picioare

şi s-au bătut şi se mai bat încă şi azi pentru bani

    

   Odată propovăduind norodului la cafedră, Părintele Inochentie au semănat preste tot norodul cu cruciuliţe şi cu bani. Iar norodul, s-au aruncat şi au început a strânge banii, bătându-se şi înbrâncindu-se unul pre altul, şi…călcând cruciuliţele în picioare. Atunci Părintele Inochentie au zis: “Vai vouă!!! Eu am gândit că voi vă veţi bate pentru Sfânta Cruce… Dar voi călcaţi Crucea în picioare şi vă bateţi şi alergaţi după bani! Dacă bani vreţi, cu banii veţi rămânea, de nu veţi avea ce face cu ei. Dar Crucea vi se va lua dela voi.”

     Altă dată au venit nişte moscali la Dânsul, dar el au început a crişca la dânsii şi ai mustra pentru fără de legile lor. Apoi Părintele Inochentie au trântit Sfânta Cruce şi cădelniţa în glod, arătând prin aceasta, ca aşa vor fi trântite. Şi aşa au şi fost mai târziu trântite şi necinstite toate cele Sfinte de către bolşevici, iar moscalii în loc să le apere, ei îşi făceau de cap.

 

Capitolul 38

 

Minunile Părintelui Inochentie cu tămăduirea bolnavilor

    

     Minuni nenumarate se făceau la Grădină în vremea aceea.

Au adus la Părintele un olog de picioare, cu numele Erofeiu, care greu se mai tragea în cele două cârje cu care umbla. L-au adus un om dela Lipeţchi, cu căruţa. L-au dat jos din căruţă, întins pe un ţol şi l-au pus dinaintea Părintelui Inochentie, rugându-se de el ca să-l uşureze. Părintele l-au vindecat şi Erofeiu s-au dus singur prin livadă, iar a treia zi, s-au dus acasă pe picioarele lui.

     Un frate, au găsit în livadă un bolnav, care avea nasul plin de viermi, îl mâncau viermii de viu. Părintele Inochentie după ce

l-au Blagoslovit, au luat apă în gură şi l-au suflat, de i-au căzut toţi viermii din nas. Apoi rana i-au uns-o cu untdelemn Sfinţit şi s-au făcut acel om deplin sănătos.

     Iar o femeie, pre nume Nadejda Stamate, zăcea pe patul de moarte. Şi se ruga de Părintele s-o mai îngăduie în viaţa aceasta, până îi va aduce şi pre părinţii ei la Grădină, ca să-i mai vadă odată înainte de moarte. Iar Părintele Inochentie i-au zis: “Dacă îi vrei şi pre părinţi, apoi degrabă n-o să mori.” Şi apucându-o de mână i-au zis: “Scoală…” Şi îndată femeia aceea s-au sculat sănătoasă.

     Un schimonah dela Sfântul Munte, zăcea pe moarte într-o chilie din Peşteră şi nici ţinere de minte nu mai avea. Au intrat Părintele la el în chilie, l-au Blagoslovit, apoi l-au apucat şi l-au strâns de cap, şi s-au făcut sănătos.

     Era unul, care de vre-o câteva ori se tot ducea la Părintele ca să sărute Sfânta Cruce. Şi când da s-o sărute, i se strâmba gura până la ureche şi n-o putea săruta. Iar Părintele văzând că nu se lasă şi tot vine la sărutat, i-au zis: “Îţi arată Sfânta Cruce că nu ţi se cuvine s-o săruţi, c-o sudui. Acum sărut-o, dar mai mult să n-o mai sudui.”

     Altul era mare fumător de tutun şi au venit să-l vadă pre Părintele Inochentie cu tutunul în buzunar. Şi când da să se apropie de Dânsul i se întuneca înaintea ochilor şi nu mai putea vedea nimic, numai auzea. Atunci, neştiind el ce se întâmplă cu dânsul au început a plânge şi a se jelui la fraţi. Iar ei i-au zis: “Azvârle tutunul din buzunar şi du-te la Părintele Inochentie şi te mărturiseşte.” Şi ducându-se la Părintele Inochentie, s-au mărturisit. Atunci Părintele i-au zis: “Mai mult să nu mai bei tutun. Ţi-am arătat ca să ştii, că cu tutunul nu-L vei vedea pre Dumnezeu. Şi să nu mai zici, că nu-i păcat dacă fumezi…”

     O soră de a mea, Maria, avea boală neagră. Şi ducându-o eu la Părintele la Muromski şi Blagoslovind-o El, s-au făcut sora mea sănătoasă. Iar mama mea avea mari dureri de cap. O durea capul în fiecare zi şi nu mai avea puteri ca să mai rabde acele straşnice dureri. Dar ducându-se şi ea la Părintele Inochentie, s-au izbăvit de acea boală.

 

Capitolul 39

 

Proorocirile Părintelui despre mutarea Sa din viaţa aceasta,

despre Grădina Raiului, despre cum se va strica de tot Legea

Creştinească şi despre cum mai apoi iarăşi se va înnoi

      

     Părintele Inochentie ne-au spus cu vre-o patru săptămâni mai înainte, despre ieşirea sa din viaţa aceasta vremelnică: “M-oi duce degrabă la altă Împărăţie şi voi schimba cuşma cu Împaratul…” Iar fraţii ziceau: “Vom veni şi noi Părinte după tine, măcar şi în Germania!” Dar Părintele le zicea: “Acolo n-o să mai puteţi veni voi la mine, cum veniţi aici cu maşina şi cu căruţile. Iar cine a vrea să vină, să vină. Numai curaţi sa fiţi, trupeşte şi sufleteşte, nu cu călcâile măscărite.”

     Părintele Inochentie mai zicea adeseori: “Degrabă mi se va da o chilie în Biserica din Peşteră şi oi şedea acolo. Voi pre mine nu mă veţi vedea, dar eu pre voi vă voi vedea. Până m-or scoate şi de-acolo, că eu n-am loc nicăieri în lumea asta, că sânt gras şi nu încap în toată lumea… Ş-apoi, mă voi da pentru puţină vreme după uşă, ca să văd ce vor face ei şi voi fără mine…”

Iar cu două săptămani înainte de Anul Nou, Părintele au scos pre toţi lucrătorii dela Peşteră, i-au pus în rând câte doi, i-au numărat şi au zis: “Aceasta este oastea Popii. Iar eu de-acum nu voi mai şedea mult cu voi, în surcelele iestea, m-oi râdica şi eu mai Sus. Mai stau până la Anul Nou, ş-apoi m-oi duce dela voi…” Şi luând un harbuz, l-au trântit odată de pământ de s-au desfăcut în vre-o nouă bucăţi şi au început a le călca în picioare. A mai rămas numai o bucăţică întreagă, iar Părintele ne-au zis: “Aveţi noroc că a mai rămas o bucăţică…” Prin aceasta Părintele Inochentie au arătat, că toate Cârdurile le-or călca în picoare, dar al lui va rămânea. Şi au zis: “Mai mult de trei ani, nu-ţi şedea voi pe aicea. Apoi vă veţi duce în Pustie, să vă luptaţi cu juvinile cele sălbatice. Acum nu vă ajung chilii în Peşteră, iaca, nu-i departe vremea şi vor rămânea chiliile pustii, iar podelele din Peşteră s-or boi cu sânge şi păreţii s-or înroşi. Aici la Grădină şi în Peşteră, vor şedea odată de cei pletoşi. Toţi tâlharii, curvarii şi cei ce suduie de Dumnezeu şi de toate cele Sfinte, vor avea loc în Biserică. Numai voi singurii nu ve-ţi avea loc, ca şi mine. Până s-a descoperi, ş-apoi vă vor căuta ca pre iarba cea de leac. Toată Legea se va strica, numai într-un colţ va rămânea şi vor veni toţi întru acel colţ, şi vor lua Lege Nouă. Toate Bisericile se vor strica, numai Una mică va rămânea, Mamă la toate Bisericile şi toţi la Ea vor veni şi dela Dânsa vor lua şi vor îndrepta Legea…”

 

Capitolul 40

 

Despre Adormirea Părintelui Inochentie şi despre

pătimirea norodului care au rămas la Grădina Raiului

    

     La data de 30 Decembrie, a anului 1917, la ceasul nouă dimineaţa, Părintele Inochentie s-au mutat din viaţa asta vremelnică, la viaţa cea veşnică. Iar la 1 Ianuarie a anului 1918, l-au înmormântat în Peşteră, într-o chilie, pre care el mai dinainte şi-au pregătit-o pentru atâta treabă. Această chilie era pre dinăuntru ca o Bisericuţă. La Racla Părintelui Inochentie venea norodul zi şi noapte. Minuni multe se făceau la Racla Părintelui, iar odată s-au aprins luminile singure. Pe Racla Părintelui erau aşezate Sfânta Evangelie şi Sfânta Cruce. Norodul care venea, mergea zi şi noapte de se închina şi le săruta. Psaltirea, se citea zi şi noapte fără de încetare. Dimineaţa se făcea Panahida cea Mare, cu cântareţii dela toate cele trei Biserici. Chiar şi după Mutarea Părintelui Inochentie din viaţa aceasta, norodul venea la Grădină de parcă El mai era încă pre Pământ… Iar mulţi dintre ei, văzând minunile cele mari şi multe care se făceau, se mutau acolo cu toată familia, râdicându-şi şi case. Rânduiala mergea ca şi pe vremea Părintelui Inochentie. Stareţ la Grădină era fratele Părintelui Inochentie, Simion, iar iconom era Grigore Grigoreanu. Mai erau încă şi alţi Bătrâni înţelepţi la conducere.

     Mult chin şi batjocură au mai răbdat norodul din partea bolşevicilor după ce s-au dus Părintele Inochentie. La trei ani dela Adormirea Părintelui, după cum El au şi proorocit au venit bolşevicii la Grădină. Şi au început a bate norodul şi a-l alunga de prin chilii. Pe fratele cel mai mic al Părintelui Inochentie, Marcu, care era mai mare preste cântăreţii celor trei Biserici, că fiecare Biserică avea cântăreţii ei, l-au împuşcat bolşevicii în faţa norodului… Atunci, mai mul de jumătate din norod au fugit şi s-au închis în Biserica cea mai mare din Peşteră. Pre fratele Grigore Grigorenu l-au depărtat de norod, l-au pus să-şi sape groapa singur şi l-au împuşcat în cap cu revolverul. Apoi l-au îngropat în batjocură, cu mâna dreapta înafara gropii, arătând în Sus, pentru că fratele Grigore îl propovăduia pre Părintele Inochentie… Pre Simion Stareţul, pre fratele Fiodor şi pre o soră Ana, i-au legat şi i-au dus în târgul Ananie, la puşcărie. A doua zi, au luat-o pre Mama Părintelui Inochentie, Xenia, pre sora lui Domnica şi încă pre alte două surori şi le-au dus la Odesa, într-o puşcărie. Acolo le-au ţinut în frig, fără de apă şi fără de mâncare. Iar pre norodul din Peşteră nu-l puteau scoate. Văzând bolşevicii că norodul nu iese au oprit pâinea şi apa, au încuiat toate uşile şi au astupat răsuflătorile, ca să-i înăduşe… Şi aşa au stat norodul în Peşteră 17 zile, hrănindu-se numai cu cântări Duhovniceşti şi n-au murit nici unul. Iar dacă au văzut ei că nu-i pot scoate nici aşa, au aruncat în Peşteră câteva grenade, apoi au început să tragă şi cu puştile şi au ucis unsprezece suflete şi foarte mulţi răniţi, şi tot acolo i-au şi îngropat. De toţi la Grădină au fost ucişi de către bolşevici, douăzeci şi cinci de suflete. Celălat norod care au scăpat cu viaţă, au ieşit până la urmă din Peşteră şi dela Grădină, şi s-au împrăştiat. Cei care au mai ramăs mai departe la Grădină, cu grele munci au mai fost pedepsiţi de către bolşevici. Pe Maica Xenia, Mama Părintelui Inochentie şi pre cele două surori, preste câtăva vreme le-au eliberat.

     Iar despre fratele Fiodor şi despre Simion, fratele Părintelui, despre sora lui Domnica şi sora Ana, nu se mai ştie nimica… Acestea au fost pe la sfârşitul lui Septembrie, anul 1920.

 

Capitolul 41

 

Despre scoaterea Sfântului Trup al Părintelui Inochentie

din Peşteră, de către bolşevici şi Înălţarea Lui la Ceruri

 

     Iar la data de 2 Octombrie a anului 1920, bolşevicii au scos Racla Părintelui Inochentie din Chilia-Bisericuţă şi au asezat-o în Biserica din ogrăjoară. Trupul Părintelui Inochentie era întreg, de parcă era viu şi răspândea prijmprejur o miroznă nepământească. Dupa ce norodul au mers de au sărutat Sfintele Moaşte, comisarul bolşevicilor pe nume Bondarciuc, au vrut să-i rupă Părintelui Crucea Preoţească dela gât. Şi când au tras de lanţ…da Părintele Inochentie s-au sculat din Raclă. Comisarul s-au speriat şi de frică mare ce-l cuprinse şi neştiind el singur ce să facă, s-au dus la târgul Bârzula şi au sunat la năcealnicul GPU dela Ananie, pre nume Ceaica. În aceeaşi seară au dus Racla cu Sfântul Trup la spitalul din târgul Ananie.

     Au ajuns la Ananie noaptea şi de îndată l-au chemat pre doctorul spitalului cu numele Matievski, vrând ca să deschidă Sfântul Trup. Doctorul Matievski şi-au pus mănuşile de gumă, au luat cuţitul şi când au dat sa-L taie…da Părintele Inochentie au început să răsufle, iar Sfânta Faţă îi era rozovă-rozovă, ca trandafirul… Matievski s-au speriat şi au sărit într-o parte, îngălbenit la faţă ca un mort şi tremurând tot de frică, au ţipat: “Îi viu!!! Pre cine mi-aţi adus voi aici?!! Voi nu vedeţi ca-i viu?!” Apoi doctorul mai venindu-şi puţin în fire, au luat o sticlă specială şi au apropiat-o de gura Părintelui Inochentie. Şi sticla deodată s-a acoperit toată de sudoare. Năcealnicul GPU Ceaica, văzând că Părintele Inochentie răsuflă, s-au speriat şi el, şi au dat ordin să închidă Racla. Apoi Ceaica au pecetluit Racla şi camera cu surguci, şi au pus doi soldaţi din GPU cu puştile ca să păzească, iar el, împreună cu doctorul Matievski şi cu comisarul Bondarciuc au sunat la Odesa şi l-au chemat pre doctorul cel mai mare de preste tot ocrugul.

     Pe la miezul nopţii soldaţii care erau de pază, au aprins câte o mahoarcă şi stăteau de vorbă…când deodată, s-au auzit un vuet straşnic, iar un fulger i-au trăsnit pre amândoi soldaţii, care au căzut la pământ fără simţire. Dar preste câtăva vreme ei şi-au venit puţin în simţiri şi au văzut un Nour, iar în acel Nour o Lumină mare, care S-au lăsat deasupra spitalului. Şi din Lumina aceea au ieşit un Stâlp mare de Foc, din Pământ şi până la Cer. Iar Sfântul Trup al Părintelui Inochentie s-au râdicat din Raclă şi au intrat în Stâlpul cel de Foc, şi S-au Înălţat în mare Slavă la Ceruri. Toţi bolnavii din spital au ieşit speriaţi pe la ferestre, iar care erau mai sănătoşi au alergat şi afară, şi se uitau cu mare frică şi cutremur la Înălţarea Părintelui Inochentie la Ceruri…

 

Capitolul 42

 

Despre cum bolşevicii au vrut să şteargă urmele Înlăţării

Părintelui Inochentie la Ceruri, dar n-au putut, că Dumnezeu

au făcut după cum El au voit

    

     Dimineaţa devreme, au venit la spital comisarul Bondarciuc şi cu o faţă veselă au întrebat pre soldaţii care erau de pază: “Ei, unde-I Hristosul vostru?!” Iar soldaţii, încă nevenindu-şi bine în simţiri după cele văzute erau albi ca varul şi tremurau de frică de parcă îi scuturau frigurile şi nici nu puteau să vorbească, căci amuţiseră. Comisarul Bondarciuc înţelegând pe dată că s-au întâmplat ceva deosebit, i-au închis pre soldaţi în două camere diferite, ca să nu poată vorbi între ei şi l-au sunat pre năcealnicul GPU.

     După ce au venit şi doctorul cel mai mare dela ocrug, împreună şi cu doctorul Matievski, cu năcealnicul GPU Ceaica şi cu comisarul Bondarciuc au scos surguciul de pe uşa camerei şi de pe Raclă. Dar când deschis şi capacul, Racla era goală…În Raclă zăceau numai papucii Părintelui, după cum El singur au proorocit. Că odată, pre când Părintele Inochentie mai era încă în această viaţă şi propovăduia la norod, au spus: “Preste tot locul m-au dus, dar la Ananie încă n-am fost. La urmă, mă vor duce şi la Ananie. Iar acolo vor rămâne еi ruşinaţi.” Apoi s-au descălţat de papuci şi aruncându-i in sus, striga: “Cu aceştea ve-ţi rămânea după ce m-oi duce Eu…”

     Năcealnicul GPU neputând scoate nimica din acei doi soldaţi, care au păzit Racla Părintelui şi vrând cu orice preţ să şteargă toate urmele Înălţării Părintelui Inochentie, au dat ordin comisarului Bondarciuc, ca să azvârlă Sfânta Raclă într-o mlaştină, la vre-o trei kilometri de târgul Ananie. Iar pre bolnavii şi pre soldaţii care au fost martorii Înălţării i-au speriatat cu străşnicie, că-i vor împuşca dacă vor spune cuiva ceva despre cele ce au văzut. (Iar puţin mai târziu, tot în acelaşi scop, aparatul bolşevic de propagandă au fabricat o “carte” cu titlul “Golgofa”, prin care au vrut să acopere cu noroiul hulelor Viaţa şi Lucrarea pre Pământ a Sfântului Părintelui nostru Inochentie dela Balta, dar de fapt singuri pre dânşii s-au acoperit, căci mireasma Vieţii şi a faptelor Părintelui ne vorbeşte dela sine cine au fost El şi ce au lucrat, iar cei care îi cred pre bolşevici, care ştim cu toţii foarte bine ce au lucrat ei pre acest Pământ şi cât de credibili sunt în faţa întregii lumi, n-au decât să miroase duhoarea lor cea spurcată şi să ardă împreună cu ei şi cu toţi dracii cei întunecaţi în flăcările cele veşnice ale Iadului, dacă asta le place… Căci adevărul despre Părintele Inochentie şi lucrarea Sa, oricum va ieşi la suprafaţă, aşa, după cum iese untdelemnul deasupra apei. – nota edit.)

     Şi aştepând să înopteze dea binelea, comisarul Bondarciuc au trimăs cu Racla la mlaştină tot pre acei doi soldaţi care au fost de pază în noaptea Învierii şi a Înălţării Părintelui Inochentie la Ceriuri. Iar sărmanii soldaţii aceia duceau Racla fiind cuprinşi de o frică mare, neînţeleasă pentru dânşii şi ajungând, au aruncat repede Racla în mlaştină, în stufăriş şi mânând nebuneşte caii, au urcat din fugă în căruţă şi au pornit iute inapoi, înspre Ananie. Dar numai cât s-au îndepărtat ei puţin şi deodată au văzut un Stâlp de Lumină care S-au râdicat din mlaştină. Atunci, prin descoperirea lui Dumnezeu ei au văzut că Lumina aceea vine dela Racla Părintelui. Şi fiind şi ei Creştini Botezaţi, prin Mila şi Darul lui Dumnezeu, li s-au muiat inimile şi s-au umplut de evlavie şi de lacrimi, înţelegând că se săvârşeşte un mare Păcat… Atunci scoţând ei Sfânta Raclă din mlaştină, au curăţat-o bine de mâl şi au spălat-o, şi chiar în aceeaşi noapte au îngropat-o creştineşte şi în mare taină în ţintirimul cel vechi al spitalului din Ananie, subt un pom.

     Aşa pre scurt, s-au petrecut şi s-au încheiat Viaţa pământească de numai patru zeci de ani şi Faptele minunate ale Sfântului Părintelui nostru Inochentie dela Balta.

     Aceste Cuvinte arătate în această Carte sânt adevărate şi cel ce va crede şi nu va huli se va mântui, iar cel ce va fi împotriva ei, pre acela Dumnezeu îl va pedepsi aici şi Dincolo. Amin. Şi Dumnezeului nostru, Slavă!

 

 

 

 

Încheiere

 

     Rugăm pre fiecare să aibă în vedere, că acum mulţi prooroci minciunoşi s-au ivit în lume şi unii se arată că sânt tot dela Părintele Inochentie, dar nu fac cele ce El au învăţat, ci fac după voile lor. Căci următorii Părintelui Inochentie, care-s “drept ai Lui”, urmează Sfânta Evanghelie şi învăţătura Lui cea sănătoasă, şi-s iubitori de Biserică şi temători de mărire deşartă. Pentru că Părintele au zis: din toate vă voi scoate dar din “sfinţenie”, din mărirea deşartă şi din scârnava curvie, nici odată. Din cârdul lui Fiodor s-au făcut multe tulburări, unii sânt cu frica lui Dumnezeu şi bat cu Biserica, urmând adevărul, dar unii, ne căutând că Părintele au zis de “sfinţenie” şi de mărirea deşartă, ei se fac pre sine “dumnezei”. Unii se fac că-s Arhanghelul Mihail, alţii Maica Domnului, se leapădă de Sfânta Biserică, iar la oamenii Părintelui Inochentie sar la bătaie pe unde îi întâlnesc. Mulţi dintre ei nici nu l-au văzut pre Părintele Inochentie şi pre Fiodor dar mărturisesc şi fac voile sale numai ca să facă rău şi celor ce urmează adevărul. Vai, cum nu se tem ei a se da drept Acela care au răbdat şi sângele şi-au vărsat şi multe minuni au arătat, zicând: “Vai şi iar vai celor ce se pun în dreptul Popii!”

     Rusia cât au fost subt stăpânirea împăratului Neculai, erau toţi subt ascultarea lui deşi mulţi îi erau lui vrăjmaşi, însă nu se descopereau. Dar după ce împăratul Neculai au lepădat scaunul, s-au făcut din supuşii lui multe cârduri şi sânt toţi împotriva lui. Cei poate de-l şi iubesc nu-i mai ştie nimenea, că ei nu se arată pre sine. Aşa şi Părintele Inochentie, cât au fost El cu noi toţi, următorii lui erau subt a Lui ascultare, deşi mulţi erau împotriva Lui. Dar de când El ne-au lăsat, s-au făcut multe cârduri care merg împotriva învăţăturii Părintelui Inochentie, aşa că ei nu fac cele ce ne-au învăţat Părintele, ci fac voile lor, numai ca să batjocurească calea Părintelui Inochentie. Aceştea sânt proorocii cei minciunoşi de care arată Sfânta Evanghelie (Mateiu, 24.11) şi de care au zis şi Părintele, mai sus arătat: “Dintre ai mei mulţi prooroci minciunoşi vor ieşi”. Ei se arată pre sine care Ilie, care Arhanghel, care Maica Domnului, ne căutând că Părintele au zis: “Din toate vă voi scoate, dar din “sfinţenie” şi din mărirea deşartă nici odată! Fi-ţi blânzi, smeriţi, plecaţi şi mititei tuturor: în lume proşti şi nebuni, dar la Dumnezeu hâtri şi înţelepţi. La care şi ce va căuta, aceea i se va da: care va cere bani, bani i se va da, haine de vor cere, haine li s-or da, care a vrea mărire, mărire i s-a da, dar care Îl va vrea pre Dumnezeu, i-oi da. Şi care şi ce va căuta, cu aceea va rămânea.”

     Rugăm pre toţi: nu căutaţi mărire în lumea aceasta vremelnică şi nu vă puneţi singuri pre sine în rând cu Sfinţii ori cu Părintele Inochentie, că tare greu va fi odată. Căci toţi cei ce s-au Sfinţit, de mărirea lumii au fugit, iar cei ce cu mintea s-au râdicat dintru înălţime au căzut. Încă vă mai rugăm şi pre cei ce-i auziţi, pre care se măresc singuri pre sine, ispitiţii bine şi vedeţi ca să nu cădeţi la mai mare rătăcire. Amin. Şi lui Dumnezeu Slavă!

 

F. Postolachi, Gh. Ariton, I. Băleanu, anii 1924 – 1930

 

 

Аmin. Аmin. Аmin. Şi Dumnezeului nostru, Celui în Treime lăudat şi închinat, Slava şi Mulţămită pentru ajutorul ce ni l-au dat la facerea acestei Cărţi. Dumnezeului, Celui ce S-au arătat odinioară Părintelui nostru Avraam subt stejarul Mamvri, în Chip de Trei Oameni Călători.

Примечание: Обязательные к заполнению поля помечены *.